Motivul pentru care Donald Trump a fost nemulțumit de prestația avocaților săi la procesul din Senat

Motivul pentru care Donald Trump a fost nemulțumit de prestația avocaților săi la procesul din Senat

Fostul președinte american Donald Trump a fost nemulțumit de prestația avocaților săi, în prima zi a procesului din Senat în care este acuzat de „instigare la violență”, după asaltul din 6 ianuarie asupra Capitoliului. Potrivit surselor CNN, doi oameni din anturajul președintelui au confirmat informația. Nici liderii republicani nu au fost mulțumiți de argumentele invocate de echipa de avocați.Bruce Castor, avocatul care a deschis pledoaria pentru Donald Trump, ar fi avut o argumentație întortocheată și nu s-a ferit să aprecieze drept „foarte bună” prezentarea democraților în procesul de impeachment.Potrivit CNN, Trump a fost pe punctul de a țipa în timp ce Castor dezvolta principalele linii de apărare în Congresul american. Echipa de avocați a fostului lider de la Casa Albă, constituită în urmă cu doar o săptămână, s-a concentrat pe constituționalitatea procesului de suspendare a unui președinte care nu mai este în funcție.Anturajul lui Trump și aliații acestuia au fost „uluiți” atunci când avocații au decis să schimbe pozițiile în care urmau să pledeze în ultimul minut.Bruce Castor a lăudat pe larg Senatul american, menționându-i și pe cei doi senatori din statul lui natal, Pennsylvania – republicanul Pat Toomey și democratul Bob Casey – asta în timp ce argumenta că același Senat nu ar fi trebuit să țină procesul.Acesta a avertizat că două procese de impeachment în doar 13 luni ar „deschide porțile” pentru viitoare astfel de situații, sugerând că și fostul Procuror General din mandatul lui Barack Obama ar putea fi suspendat.”Ce naiba se întâmplă?”, a întrebat un consilier de-al lui Donald Trump, după primele argumente aduse de Castor. Acesta a spus că Trump ar putea fi în pericol uriaș dacă va fi acuzat într-o curte de justiție, deoarece nu poate atrage o echipa legală puternică, ca urmare a scandalului provocat de asaltul asupra Capitoliului. „Nimeni nu vrea să lucreze cu el”, a spus consilierul.Tonul pledoarei s-a schimbat în mod evident atunci când al doilea avocat, David Schoen, a preluat argumentația. Specialistul în Drept i-a acuzat pe democrați că folosesc procesul de suspendare ca un „sport sângeros”, cu scopul de al împiedica pe Trump să candideze din nou, în 2024.Senatorii republicani au criticat la rândul lor prestația celod doi avocați, după prima zi a procesului împotriva lui Donald Trump. Conform Associated Press, mulți nu au înțeles care este argumentul prin care urmau să îi convingă pe membrii Senatului să renunțe la procedură pe motive de constituționalitate.Chiar și senatorul de Louisiana Bill Cassidi, care a votat alături de democrați pentru continuarea procesului, după ce cu două săptămâni înainte votase împotrivă, a spus că echipa de avocați a lui Donald Trump a făcut o „treabă teribilă” și a fost „dezorganizată” și „aiurită”. Ted Cruz, un proeminent senator republican, a declarat la rândul lui că avocații nu au făcut „cea mai eficientă treabă”, în timp ce a lăudat democratul ce coordonează eforturile de impeachment.”A vorbit fără sens, fără să se oprească”, a fost de părere și senatorul de Texas John Cornyn, după pledoaria lui Bruce Castor.Însă avocatul lui Donald Trump a avut o cu totul altă părere despre performanța sa. „Am avut o zi bună”, a declarat el, în timp ce David Schoen a precizat că speră mereu la îmbunătățiri.

Sursa: Observator

loading...