Casa Zurli revine la Antena 1, în fiecare duminică, de la ora 10:00

Casa Zurli revine la Antena 1, în fiecare duminică, de la ora 10:00

Trupa-fenomen pentru copii, Gaşca Zurli, revine la Antena 1 cu cel mai nou sezon Casa Zurli, în fiecare duminică, de la ora 10:00.Cu ajutorul personajelor atât de îndrăgite, fondatoarea Gaşca Zurli, Mirela Retegan, continuă să găsească soluţii pentru problemele de care părinţii se izbesc zi de zi, transformându-le într-un spectacol magic al imaginaţiei cu jocurile, activităţile distractive şi, bineînţeles, celebrele cântecele Zurli. Printre noutăţile celui de-al doilea sezon se numără invitaţii speciali, alături de prichindeii din familiile lor.„Mă bucur foarte tare că începem un sezon nou Casa Zurli la Antena 1. De data aceasta, ne-am gândit să deschidem uşa casei noastre şi, respectând toate normele de siguranţă, să invităm alături de noi câţiva prieteni, vedete cu copiii sau nepoţii lor. În prima ediţie, în Casa Zurli va intra Anca Sigartău, o actiţă pe care noi o iubim foarte tare şi pe care telespectatorii o pot urmări joia, în serialul Adela, însoţită de nepoţica ei, Anastasia. Prezenţa lor în Casa Zurli e un cadou pe care bunica, Anca, i-l face nepoatei”, a declarat Mirela Retegan.Şi de această dată, Fetiţa Zurli, Vrăjimăturica, Zâna Bună, Zdrăngănel, Truli, Clopoțel, Băiețelul Zurli, Vrăjitoarea Tura Vura, Tashu și Tasha, în frunte cu Tanti Prezentatoarea vor lua joaca foarte în serios şi vor dezbate unele dintre cele mai des întâlnite probleme în relaţia părinţi-copii în Casa Zurli.

Sursa: Observator

loading...