Cinci tineri au fost urmăriţi şi percheziţionaţi, după ce au aruncat un pachet suspect din mașină, într-o parcare din Piteşti

Cinci tineri au fost urmăriţi şi percheziţionaţi, după ce au aruncat un pachet suspect din mașină, într-o parcare din Piteşti

Cinci tineri au fost urmăriţi şi imobilizaţi de poliţiştii locali, după ce au aruncat un rucsac dintr-o maşină, într-o parcare din municipiul Piteşti, iar alţi doi indivizi au înşfăcat rucsacul şi s-au făcut nevăzuţi. Ceilalţi cinci au încercat să fugă cu o maşină, dar au fost opriţi de agenţi şi percheziţionaţi. Unul dintre ei chiar a aruncat sub maşină mai multe plicuri cu ceea ce par a fi substanţe interzise. Toţi au fost duşi la audieri, iar poliţiştii încearcă acum să găsească şi ghiozdanul dispărut.Poliţiştii locali se aflau într-o parcare din centrul oraşului, unde tocmai tăiau o amendă unui şofer care staţiona ilegal şi încurca circulaţia. La un moment dat, aceştia au zărit cum dintr-o maşină este aruncat un rucsac, care mai apoi a fost ridicat de doi tineri. Agenţii de la locală au plecat în urmărirea autoturismului şi l-au somat pe şofer să oprească. După aproximativ două sute de metri, acesta a tras pe dreapta, dar pentru a-i lua peste picior pe poliţişti.”Dacă vreţi, să vină, să-mi facă test! Şi de iarbă, şi de orice. Sigur, nicio problemă! Ultima oară când am fumat a fost aseară, la ora opt. Nu are nicio legătură cu condusul din ziua de astăzi. Eu aşa ştiu”, a spus şoferul. După ce au fost somaţi să oprească, unul dintre tineri a aruncat mai multe pliculeţe sub maşină, chiar înainte de a fi percheziţionat.Bogdan Aristănţoiu, Poliţia Locală Piteşti: Respectivii au demarat în trombă, vădit fiind deranjaţi, să zicem, de vederea echipajului de poliţie locală. I-au urmărit colegii dumneavoastră. Da, şi lor li s-a părut ceva suspect. Din spusele colegilor, au încercat să fugă. Sub maşina respectivilor sunt trei pliculeţe de substanţă ce ar trebui supusă şi va fi supusă unor teste.Unul dintre tineri s-a enervat la culme atunci când reporterii l-au luat la întrebări.Reporter: Spuneţi-ne şi nouă, de ce aţi fugit de Poliţie?Şofer: Dar cine ţi-a spus, doamnă, că am fugit eu? Ţi-a spus cineva? De unde ai auzit tu?

Sursa: Observator

loading...