Aeroport atacat cu drone de terorişti. Germania, Marea Britanie şi Franţa au reacţionat imediat

Aeroport atacat cu drone de terorişti. Germania, Marea Britanie şi Franţa au reacţionat imediat

Aeroport atacat cu drone. Arabia Saudită a anunţat joi că a interceptat o rachetă balistică şi două drone lansate spre teritoriul său de rebelii houthi din Yemen, la o zi după un tir al rebelilor asupra unui aeroport saudit, notează AFP.

Atacul rebel de miercuri asupra aeroportului internaţional Abha din Arabia Saudită a fost condamnat joi de Germania, Marea Britanie şi Franţa.Alte ArticoleMinistrul Sănătăţii din Brazilia face un anunţ alarmant. …In Israel pandemia aproape s-a terminat! Zero morţi si doar …Alex Bodi dă de pământ cu Bianca Drăguşanu după ce a postat …

Rebelii houthi, care luptă împotriva guvernului yemenit şi sunt sprijiniţi de Iran, şi-au intensificat atacurile împotriva regatului saudit şi forţelor yemenite susţinute de Riad.

Această recrudescenţă a atacurilor intervine la câteva zile după ce Statele Unite au decis să retragă rebelii de pe lista organizaţiilor considerate teroriste şi să relanseze eforturile pentru a pune capăt conflictului care durează de şase ani.

Coaliţia militară condusă de Riad a anunţat că joi dimineaţă a fost interceptată o dronă armată lansată de rebelii yemeniţi.

Aeroport atacat cu drone. Drona a vizat oraşul garnizoană Khamis Mushait din sudul Arabiei Saudite, care găzduieşte o bază aeriană importantă, şi a fost distrusă înainte de a-şi atinge ţinta, a declarat Turki al-Maliki, purtător de cuvânt al coaliţiei, citat de agenţia oficială de presă saudită SPA.

Atac armat în Arabia Saudită, sunt cel puţin şase morţi

Câteva ore mai târziu, coaliţia a anunţat că a interceptat, de asemenea, o rachetă balistică lansată de rebeli spre Khamis Mushait şi o altă dronă încărcată cu explozivi care viza aceeaşi regiune a teritoriului saudit.

Coaliţia nu a raportat victime sau pagube materiale. Cu o zi înainte, rebelii au lansat drone în direcţia aeroportului internaţional Abha din sud-vestul Arabiei Saudite.

Coaliţia a făcut cunoscut că atacul a incendiat un avion de pasageri. Rebelii houthi au afirmat că au vizat „ţinte militare”, găsindu-se, în opinia lor, la aeroport.

Statele Unite au îndemnat imediat rebelii „să înceteze imediat agresiunile”, după ce au cerut luni „sfârşitul oricărei noi ofensive militare în Yemen”.

Houthis , oficial numiți Ansar Allah („Susținătorii lui Allah”) sunt rebelii din Yemen care vor separația față de Yemen. Aceștia sunt sprijiniți de Iran și grupul libanez Hezbollah în războiul din Yemen. Saleh s-a aliat cu houthis contra lui Hadi , conducătorul Yemenului . Dar toate taberele luptă cu al-Quaeda .

Sursa: RomaniaTV

loading...