De Valentine’s Day, distracţia a fost ca pe vremuri în cluburi și la petrecerile private. Polițiștii au dat amenzi de peste 1 milion de lei

De Valentine’s Day, distracţia a fost ca pe vremuri în cluburi și la petrecerile private. Polițiștii au dat amenzi de peste 1 milion de lei

De Valentine’s Day, mii de tineri din toată ţara s-au reîndrăgostit de petreceri. Cluburile au fost la fel de pline ca în anii trecuţi. Nu la fel de romantici au fost poliţiştii care au luat la rând localurile şi au stricat distracţia cu sancţiuni. Pentru mulţi, însă, amenda a fost cât şampania.De Valentine’s Day, distracţia a fost ca pe vremuri în cluburile din Capitală.

Localurile au fost pline. Sute de oameni au dansat umăr la umăr, pe mese, regulie anti-Covid au fost ignorate, iar pofta de distracţie n-a fost oprită decât cu amenzi.Centrul vechi a redevenit, pentru o noapte, polul distracţiei. A fost plin de îndrăgostiţi dar şi de agenţi.La ora 23, poliţiştii au oprit muzica şi i-au trimis pe toţi acasă. Nu fără proteste însă.Tânără:

”Nici nu înteleg de ce plecăm la 11 pentru că nu e ca şi cum virusul stă până la 11”Tânăr: ”Am venit la club chiar dacă este pandemie şi chiar dacă sunt restricţiile care sunt. Am încercat să ne facem seara frumoasă chiar dacă poliţiştii au stat pe urma noastr㔪i în nordul Capitalei s-a dat stingerea cu o oră înainte de miezul nopţii. Patronii unui local de fiţe au fost amendaţi cu 6.000 de lei pentru nerespectarea regulilor în pandemie. Din nou, sancţiunea a fost mai mică decât preţul unei şampanii în club.

La Dej, o petrecere cu aproape 200 de oameni, la care invitat special era Ghiţă Munteanu, a fost oprită de jandarmi. Chiar mai devreme de ora 23.Şi la Braşov, un eveniment privat cu 200 de persoane a fost întrerupt abrupt de oamenii legii. Localul funcţiona fără autorizaţie, iar poliţiştii au confiscat bani şi băuturi alcoolice în valoare de aproape 18 mii de lei.A curs cu amenzi în toată ţara. Zeci de poliţişti şi jandarmi au descins, după ora 23, şi la două cluburi din Arad.

Şi aici sute de tineri se distrau la petreceri private organizate de Sfântul Valentin.La Bistriţa oamenii legii au depistat un chef ilegal deşi participanţii au încercat pe Facebook să-i inducă în eroare.Raziile s-au mutat din cluburi pe drumuri. Mulţi şoferi au rămas pietoni.Șofer: ”Sunt pensionar”.Polițist: ”Înţelegem, dar nu este normal să vă urcaţi la volanul autovehiculului sub influenţa băuturilor alcoolice”.Șofer: ”Am băut aseară”.Polițist: ”Nu vă ieşea o valoare aşa mare dacă dumneavoastră consumaţi aseară”.La bilanţ, poliţiştii au avut parte de o surpriză: au prins mai mulţi şoferi drogaţi decât beţi la volan.

Sursa: Observator

loading...