Donald Trump a fost achitat de Senatul SUA pentru incitare la insurecţie, Joe Biden este nemulțumit şi reacţionează: „Democrația este fragilă”

Donald Trump a fost achitat de Senatul SUA pentru incitare la insurecţie, Joe Biden este nemulțumit şi reacţionează: „Democrația este fragilă”

Fostul preşedintele Donald Trump era judecat în cel de-al doilea proces de impeachment contra sa pentru incitare la insurecţie. „Mişcarea noastră magnifică, istorică şi patriotică, ‘Make America Great Again’, este abia la început”, a reacţionat Trump într-un comunicat, pozând încă o dată în victima unei „vânătoare de vrăjitoare”, după cum transmite Fox News.

Pentru Donald Trump, este vorba despre o a doua achitare în tot atâtea proceduri de destituire, caz unic în istoria SUA. Dintre senatori, 43 au votat vinovat, iar 57 au votat nevinovat, astfel că Trump a fost achitat, neîntrunindu-se voturile necesare pentru ca fostul preşedinte să fie declarat vinovat.Alte ArticoleDouăzeci şi doi de migranţi, daţi dispăruţi după naufragiul …Câte ore doarme pe noapte Elon Musk. Modalitatea prin care poate …Doi pui de tigru alb din Pakistan au murit, cel mai probabil …

Citeşte şi Twitter vrea să îl blocheze definitiv pe Donald Trump: „Politicile noastre nu permit revenirea acestor persoane”

Preşedintele Joe Biden a declarat sâmbătă că, în pofida achitării lui Donald Trump în procesul său de impeachment, „fondul acuzaţiei nu a fost contestat” şi că atacul asupra Capitoliului de la 6 ianuarie a arătat că „democraţia este fragilă”.

„Chiar dacă votul final nu a dus la o condamnare, fondul acuzaţiei nu este contestat”, a declarat democratul după achitarea votată de Senatul SUA în al doilea proces de impeachment contra predecesorului său republican.

„Chiar şi cei care s-au opus condamnării, precum liderul minorităţii din Senat (Mitch) McConnell, cred că Donald Trump ‘şi-a abandonat ruşinos îndatoririle’ şi că ‘practic şi moral este responsabil pentru provocarea’ violenţei dezlănţuite la Capitoliu„, a mai apreciat Biden.

El a spus că se gândeşte la poliţistul de la Capitoliu Brian Sicknick, care a murit în urma violenţelor de pe 6 ianuarie, precum şi la ceilalţi care au rezistat cu curaj sau care şi-au pierdut viaţa.

Citeşte şi Donald Trump i-a graţiat în ultima zi de mandat pe fostul său consilier, Steve Bannon, dar şi pe omul care l-a invitat pe Dragnea în SUA

De asemenea, Biden a elogiat curajul celor care au făcut efortul de a proteja integritatea democraţiei americane, inclusiv democraţi şi republicani, oficiali electorali, judecători, lucrători în secţiile de votare.

„Acest trist capitol al istoriei noastre ne-a reamintit că democraţia este fragilă. Că ea trebuie mereu apărată. Că trebuie să rămânem mereu vigilenţi. Violenţa şi extremismul nu-şi au locul în America. Şi că fiecare dintre noi are datoria şi responsabilitatea, ca americani şi în special ca lideri, să apărăm adevărul şi să învingem minciuna„, a afirmat Biden într-un comunicat.

Sursa: RomaniaTV

loading...