Simona Halep – Iga Swiatek, LIVE TEXT, în optimile de finală de la Australian Open 2021

Simona Halep – Iga Swiatek, LIVE TEXT, în optimile de finală de la Australian Open 2021

Simona Halep, a doua favorită a competiţiei, joacă duminică împotriva polonezei Iga Swiatek, cap de serie numărul 15, în optimile de finală de la Australian Open 2021.Partida de la Melbourne ar urma să înceapă la 10.00, ora României, şi este al treilea meci direct dintre cele două jucătoare. Simona Halep şi Iga Swiatek s-au mai întâlnit de două ori până acum, iar ambele meciuri s-au încheiat extrem de rapid. Simona Halep s-a impus la Roland Garros, în 2019, 6-1, 6-0, iar Iga Swiatek s-a impus tot la Roland Garros, anul trecut, 6-1, 6-2.Pentru a ajunge în faza optimilor de finală de la Australian Open 2021, Simona Halep şi Iga Swiatek au bifat câte trei victorii. Simona Halep s-a calificat în optimile de finală de la Australian Open 2021 după ce s-a impus clar, scor 6-1, 6-3, în confruntarea cu rusoaica Veronika Kudermetova, a 32-a favorită a competiţiei. Simona Halep a avut un meci greu, în turul II, cu Ajla Tomljanovic (Australia), de care a trecut, scor 4-6, 6-4, 7-5. În total, până acum, Simona a stat patru ore şi 55 de minute, ea trecând în primul tur în doar o oră de joc de Lizette Cabrera (Australia), 6-2, 6-1.Iga Swiatek a zburdat până acum pe teren. A fost 6-1, 6-3 cu Arantxa Rus (Olanda), 6-2, 6-4 cu Camila Giorgi (Italia) şi 6-4, 6-3 cu Fiona Ferro (Franţa). În total, Swiatek a stat doar patru ore şi cinci minute.În ciuda vârstei încă extrem de fragede, 19 ani, Iga Swiatek este deja un nume cu greutate în circuitul feminin. Swiatek a câştigat chiar primul turne profesionist la care a participat, cel de la Stockholm, din octombrie 2016. A învins-o atunci, în finală, pe românca Laura Paar, scor 6-4, 6-3.Au urmat alte şase finale de turnee ITF, toate câştigate: Bergamo (2017), Gyor (2017), Sharm El Sheikh (2018), Pelham (2018), Budapesta (2018) şi Montreaux (2018).Swiatek a dat lovitura, însă, anul trecut, când a câştigat Roland Garros de o manieră categorică, cedând doar 28 de game-uri în şapte partide, respectiv patru game-uri pe meci. I-au căzut victime atunci Simona Halep, tot în optimi, 6-1, 6-2, dar şi Sofia Kenin (în finală), a patra favorită a competiţiei, 6-4, 6-1, sau Marketa Vondrouşova (în primul tur), favorită 15, 6-1, 6-2.Swiatek a pus succesul acumulat până acum pe seama colaborării cu psihologul Daria Abramowicz despre care spune că o ajută foarte mult din punct de vedere mental. Piotr Sierzputowski (28 de ani) este antrenorul polonezei încă din 2016. Iga Swiatek este fiica lui Tomasz Swiatek, fost canotor care a participat inclusiv la Jocurile Olimpice din 1988. Iga Swiatek s-a bucurat de un real succes inclusiv la junioare. A câştigat Wimbledon la simplu feminin, Roland Garros la dublu feminin, dar şi Jocurile Olimpice de tineret, la dublu feminin.Iga Swiatek se declară o mare fană a muzicii rock, în general, şi a trupei Guns N’Roses. De asemenea, poloneza mai ascultă şi melodiile altor trupe de modă veche, precum AC/DC sau Pink Floyd, dar şi jazz.Într-un interviu acordat presei poloneze, Iga Swiatek a recunoscut că s-a apucat de tenis pentru a se ambiţiona şi a fi mai bună decât Agata, sora ei mai mare. Între cele două a existat o oarecare rivalitate înainte ca Agata să agaţe racheta în cui din cauza numeroaselor accidentări.Miza meciului dintre Simona Halep şi Iga Swiatek este una foarte mare. Învingătoarea îşi asigură calificarea în faza sferturilor de finală, 430 de puncte WTA, dar şi un cec în valoare de 525.000 de dolari australieni, aproape dublu faţă de cât primeşte jucătoarea care părăseşte competiţia în faza optimilor de finală.

Sursa: Observator

loading...