Mâncare gratuită, în schimbul vaccinării. Pizza, tocană şi cafea oferite la Tel Aviv, pentru a stimula interesul pentru imunizare

Mâncare gratuită, în schimbul vaccinării. Pizza, tocană şi cafea oferite la Tel Aviv, pentru a stimula interesul pentru imunizare

Primăria din Tel Aviv a anunţat luni că locuitorii din două zone „roşii” ale oraşului, în care au fost înregistrate rate de infectare ridicate şi o prezenţă scăzută a rezidenţilor în centrele de vaccinare, vor primi alimente în schimbul imunizării împotriva noului coronavirus.

În cartierul Jaffa, unde locuiesc mulţi arabi israelieni, sunt oferite caserole cu humus şi cataif, două preparate tradiţionale din Orientul Mijlociu, iar locuitorii din cartierul învecinat Kiryat Shalom primesc pizza şi cafea.Alte ArticoleSpaniolii nu mai pot fi ţinuţi în frâu. Poliţia a „spart” …Campanie gratuită de testare anti-Covid, în Austria. Fiecare …Elon Musk l-a invitat pe Vladimir Putin la o discuţie pe Clubhouse. …

Citeşte şi Un medicament minune împotriva Covid va fi pe piaţă în două luni. Părerile experţilor israelieni despre tratamentul care a vindecat deja zeci de bolnavi în stare gravă

Rezidenţii care prezintă dovada vaccinării şi un card special acordat locuitorilor din Tel Aviv – pentru care se pot înscrie la faţa locului pentru a îl obţine – beneficiază de astfel de stimulente comestibile.

Proiectul a fost implementat după o iniţiativă similară utilizată în oraşul din zona „roşie” Bnei Brak, unde rezidenţilor le-au fost oferite caserole cu cholent, o tocană evreiască tradiţională, servită de Sabat, în schimbul prezentării la un centru de vaccinare. „Suntem hotărâţi să scădem rata de infectare în oraş, ca să putem să revenim la normalitate şi să redeschidem sistemul de educaţie, magazinele şi instituţiile culturale cât mai repede posibil„, a declarat primarul din Tel Aviv-Jaffa, Ron Huldai.

Citeşte şi Pedepse pentru cei care refuză vaccinarea. Israelul propune să nu li se dea voie în restaurante, hoteluri sau teatre

Punctul de vaccinare din Jaffa este administrat în colaborare cu furnizorul de servicii medicale din Maccabi şi se adresează doar rezidenţilor.

Centrul de vaccinare din Kiryat Shalom este administrat în parteneriat cu serviciul de urgenţe Magen David Adom şi este deschis pentru angajaţii oricărui furnizor de servicii medicale din ţară.

Peste un sfert dintre cei 9,3 milioane de cetăţeni ai Israelului au primit deja ambele doze ale unui vaccin anti-COVID-19.

Sursa: RomaniaTV

loading...