Mort tras cu sania prin zăpadă până la cimitir. Rudele au împins sicriul bunicii printre nămeți, într-un oraș din Rusia

Mort tras cu sania prin zăpadă până la cimitir. Rudele au împins sicriul bunicii printre nămeți, într-un oraș din Rusia

Ninsorile abundente care au lovit Rusia în ultimele zile au creat o situație cel puțin neobișnuită, într-un oraș din regiunea Sahalin. Ca să ajungă la cimitir, rudele unui decedat au fost nevoite să tragă sicriul cu sania, din cauza nămeților.Primarul din Kholmsk, un oraș port aflat în regiunea Sahalin, Rusia, s-a declarat revoltat după ce imaginile cu sicriul împins de rude cu sania au fost publicate pe rețelele de socializare.”Este revoltător! Aceasta este o batjocură a oamenilor care au pierdut o persoană dragă. Este inacceptabil. Autoritățile au demarat o anchetă, iar cei vinovați vor fi trași la răspundere”, a declarat Dmitri Lyubchinov, citat de ASTV.ru.Localnicii, însă, aruncă vina pe administrația locală.Oamenii spun că așa ceva nu s-ar fi întâmplat dacă drum spre cimitir ar fi fost curățat de autorități.Rusia se confruntă cu un episod de vreme severă, cu ninsori abundente şi ger. În Moscova nu a mai nins atât de mult de aproape 10 ani.Stratul de omăt măsoară în unele locuri şi peste jumătate de metru, după ce în ultimele două zile a nins încontinuu. Circulaţia este complet paralizată.

Sursa: Observator

loading...