Salariile şi sporurile angajaţilor CFR Călători şi Metrorex. Primesc „spor de tunel”şi  spor pentru conducere simplificată

Salariile şi sporurile angajaţilor CFR Călători şi Metrorex. Primesc „spor de tunel”şi spor pentru conducere simplificată

Salariile angajaţilor CFR Călători şi Metrorex. Angajaţii CFR Călători şi Metrorex beneficiază de sporuri de 95% din salariul de bază, acordate pentru orele suplimentare necompensate cu timp liber sau sporuri de tunel de 20-40%.

Salariile şi sporurile angajaţilor CFR CălătoriAlte ArticolePremierul Cîțu a EXPLODAT din cauza salariilor bugetarilor: …Economistul care a prezis criza economică din 2008, avertisment …Creşterea alocaţiilor se va face în cinci etape. Primele alocaţii …

Potrivit contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul CFR Călători, salariile de bază ale angajaţilor cresc cu următoarele sporuri:

– Spor de vechime de până la 25% din salariul de bază;

– Spor pentru condiţii grele de muncă feroviară de 10-15%;

– Spor pentru condiţii de muncă feroviară de 7%;

– Spor pentru condiţii vătămătoare de 10%;

– Spor pentru condiţii periculoase de 15%;

– Spor pentru timpul lucrat în timpul nopţii de 25%

– Spor pentru orele suplimentare necompensate cu timp liber de 95% din salariul de bază.

Mecanicii de locomotivă care lucrează fără mecanic de ajutor mai pot primi un spor pentru conducerea simplificată, în procent de 50% din salariul de bază brut minim aferent funcţiei.

Citeşte şi Raluca Turcan a identificat grave anomalii în sistemul de acordare a sporurilor: „Am identificat sporuri care urmau să fie calculate la un venit din viitor, pentru anul 2022”

Directorul general adjunct din CFR Călători încasează, brut, 13.766 de lei, ceea ce înseamnă că în mână ia circa 8.000 de lei. Directorul adjunct are un salariu mai mic, de 6.421 de lei. Bani mai mulţi câştigă şeful oficiului juridic şi revizorul general, câte 7.600 de lei, lunar, potrivit datelor publicate de ziare.com.    

Consultanţii în informatică şi experţii economişti iau 5.247 de lei. Inginerii, economiştii, psihologii, specialiştii în resurse umane, experţii în achiziţii publice, consilierii juridici, asistenţii directorilor şi instructorii centrali au un salariu de 4.108 lei.

Contabilul şef, şeful de divizie şi şeful de serviciu au venituri similare, de circa 5.300 de lei. Un şef de revizie vagoane câştigă cât un şef de depou şi unul de staţie, circa 4.160 de lei, în mână. Adjuncţii lor ridică, pe luna, 3.400 de lei.

Salarii mici au dispecerii de circulaţie (2.544 de lei), maiştri (2.348 de lei), subinginerii (2.081 de lei) şi funcţionarii (1.538 de lei), potrivit contractului colectiv de muncă din 2019.

Salariile şi sporurile angajaţilor CFR Călători by Loredana Bruma on Scribd

Salariile şi sporurile de la Metrorex

Directorii din Metrorex şi unii şefi de serviciu câştigă în fiecare lună între 10.000 şi 12.000 de lei net, iar cel mai mare salariu în mână din companie este de aproape 15.000 de lei, potrivit unui document cu toate cele aproape 6.000 de salarii din Metrorex obţinut de HotNews.ro.  

Din 5.678 de persoane salariate de la Metrou, 4.533 (80%) au salariu net, în mână, de peste 5.000 de lei, iar aproape 1.478 (26%) de persoane iau în mână peste 7.260 de lei (circa 1.500 de euro), potrivit unui document cu toate salariile de la metrou consultat de HotNews.ro.

Directorii mari şi mai mulţi şefi de serviciu au salarii nete de peste 10-11.000 de lei, cel mai mare salariu fiind de 14.641 de lei pentru un post de şef serviciu. Directorii au un salariu în mână de 12.945 de lei. Toţi primesc un „spor de tunel” de circa 20% agreat prin contractul colectiv de muncă, conform documentului obţinut de sursa citată mai sus.

Citeşte şi Anca Dragu, anunţ despre sporurile politicienilor: La Senat sunt 4 sporuri, înseamnă 8-9% din salariu

Alte posturi de şef de serviciu au salarii nete de circa 10.000 de lei, iar mulţi şefi de birou primesc în mână peste 8.500 de lei. Printre sporurile calculate pentru salariile angajaţilor de la metrou se numără „sporul de tunel” (20%-40%), spor de condiţii nocive (noxe) (10%), spor de zile festive (weekend & sărbători legale) (100%), spor de noapte (25%), spor de conducere formaţie, spor doctorat, precum şi sporul de vechime (până la 25%).   Posturile de consilieri ai Directorului general sunt remunerate NET cu 9.417 lei, cu tot cu „sporul de tunel” de 20%.

De remarcat că din totalul de 5.681 de persoane salariate, 5.156 primesc spor de condiţii nocive (NOXE), acesta fiind cuprins de la câteva sute de lei până la 1.000 de lei.   Posturile de administratori baze de date primesc un salariu net de 9.196 de lei, inclusiv cu sporul de condiţii nocive. Contabilii şefi şi şefi secretari adjuncţi primesc în mână peste 9.100 de lei.

Un lăcătuş are peste 8.600 de lei, la fel aproape ca un şef de birou administrativ.   Posturile de psiholog sunt remunerate în mână cu până la 6.400 de lei, în timp ce zidarii, zugravi şi instalatorii primesc în jur de 5.600 de lei net, iar telefoniştii şi casierii iau câte 5.400 lei net.   La polul opus, cele mai mici salarii nete în Metrorex sunt circa 3.000 de lei, cu trei excepţii care scad spre 2.000 de lei, o poziţie de subinginer primind chiar şi 1.451 de lei.

 

Sursa: RomaniaTV

loading...