Tone de deșeuri aduse de ape. Acțiune amplă de ecologizare pe râul Arieş

Tone de deșeuri aduse de ape. Acțiune amplă de ecologizare pe râul Arieş

Avem unele dintre cele mai poluate râuri din Europa şi din nefericire nu excelăm nici la capitolul „colectare selectivă a deşeurilor”. Mulţi dintre conaţionali nu se pot dezobişnui de vechile metehne şi aruncă în continuare gunoaiele în natură, iar acest lucru se vede cel mai bine atunci când cresc albiile râurilor.Malurile sunt pline de peturi, pungi şi alte lucruri de care oamenii nu au mai avut nevoie. La Turda zeci de voluntari şi angajaţi din primărie au organizat o acţiune de curăţare a tonelor de gunoaie aduse de râul Arieș, a doua în ultima săptămână.Încă de dimineaţă, zeci de voluntari au împânzit malurile râului Arieș. Chiar dacă frigul a fost năpraznic, iar vântul a suflat cu putere oamenii au ieşit din casă pentru a aduna tonele de gunoaie.”Cum am găsit locul? În cel mai oribil fel în care îmi puteam imagina zic sincer. E plin. Plin de peturi, plin de pungi. De doze. De absolut tot ce nu-ţi doreşti într-un loc ca ăsta”.”Îmi place să fac bine. Şi decât sâ stau în casă să nu fac mai nimic, mai bine dau o mână de ajutor”. În doar câteva ore sute de saci de deşeuri au fost strânşi, iar pentru ca acţiunea să nu fie în zadar, gunoaiele au fost culese selectiv, şi vor fi reciclate.Bogdan Fleșer, coordonator: „Toţi oamenii adună prima dată peţurile, exact cum cere legea, apoi mergem în faza următoare, adunăm menajerul, urmând că lemnul să fie depozitat separat. Trebuie luate măsuri imediate, nu putem tolera. E pentru binele nostru al tuturor. Şi să nu lăsăm să pasăm această situaţie mai departe, asteptând să crească Arieşul”. Pe principiul nimic nu se pierde, totul se transformă, o parte din aceste deşeuri vor deveni opere de artă.Voluntar ONG: „Putem face sculpturi, putem face instalatii din peturi, lucruri pe care noi nu le realizam, dar în strainatate, Italia, Franţa se folosesc si se fac expoziţii importante”.O astfel de acţiune a fost organizată şi acum o saptamână, dar munca pare una demnă de Sisif.Pentru a ne da seama cât de gravă este problema poluării râurilor, imaginaţi-vă că toate aceste deşeuri pe care le vedeţi aici au fost aduse de Arieş în doar câteva zile.Data viitoare, înainte de a „scăpa” un gunoi nelalocul lui, trebuie să ştiţi că o bucată de hârtie se degradează într-un an, un pet în 450 de ani, iar pentru a dispărea de tot din natură, o sticlă are nevoie de 4500 de ani.Citeşte şi: Barajul de la Drăgăneşti arată ca o groapă de gunoi plutitoare. Peisajul dezolant nu-i supără pe pescari: ”Noi nu bem sucul din sticlă?”

Sursa: Observator

loading...