Aproximativ 3.500 de români s-au infectat cu noul coronavirus după prima doză de vaccin. Ce urmează să se întâmple cu ei

Aproximativ 3.500 de români s-au infectat cu noul coronavirus după prima doză de vaccin. Ce urmează să se întâmple cu ei

Valeriu Gheorghiţă a anunţat că în jur de 3.500-3.600 de români s-au infectat cu virusul SARS-CoV-2 după ce au primit prima doză de vaccin. Toţi au lipsit astfel de la rapel.Totodată, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a susţinut că sunt „foarte puţine cazuri” de infectare cu virusul după a doua doză. „Este, de altfel, principalul motiv pentru care aceste persoane nu s-au prezentat la doza de rapel, aşa cum au fost programate în platformă”, a explicat Gheorghiţă.În ceea ce priveşte numărul celor care s-au infectat după ce au făcut şi rapelul, medicul a menţionat că „sunt foarte puţine cazuri”.”Din punct de vedere al numărului, cu totul sunt 3.500-3.600 de persoane, ceea ce reprezintă un număr foarte mic comparativ cu numărul persoanelor vaccinate”, a adăugat Valeriu Gheorghiţă.Acesta a menţionat că „este prematur” să se discute despre un aşa-zis paşaport de vaccinare care să permită accesul în diverse locuri publice, menţionând că decizia nu aparţine comitetului care coordonează activitatea de vaccinare.Potrivit datelor furnizate, marţi, într-o conferinţă de presă, de coordonatorul Campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, din 250.000 de lucrători în sistemul sanitar eligibili au fost vaccinaţi cu două doze 89,96% şi 98,4% cu o singură doză.”Poate fi observată o scădere cu peste 97% a ratei de incidenţă în rândul lucrătorilor din sistemul medical şi social, în condiţiile în care au fost respectate aceleaşi măsuri. (…) Practic ,s-a înregistrat o reducere a mediei cazurilor noi săptămânale de la aproximativ 500 de cazuri la aproximativ 50 de cazuri noi săptămânal”, a declarat Gheorghiţă. Acesta a menţionat că a emis o instrucţiune conform căreia lucrătorii din prima etapă de vaccinare vor avea în continuare prioritate dacă nu s-au imunizat, iar în condiţiile în care 42 de centre destinate acestor au fost deja închise, ei se vor imuniza în alte centre. „Unităţile angajatoare vor solicita Direcţiilor de Sănătate Publică arondarea personalului propriu nevaccinat la un centru de vaccinare funcţional de pe raza judeţului respectiv. Aceste persoane se pot vaccina fără programare în platforma informatică, cu condiţia ca angajatorul să informeze centrul de vaccinare cu 72 de ore anterior şi să pună la dispoziţie lista cu angajaţi pentru a se estima necesarul de vaccinuri”, a precizat Gheorghiţă.În ceea ce priveşte beneficiarii din centrele sociale şi cei care îi îngrijesc pe aceştia, au fost vaccinate 56,45% dintre aceste persoane, respectiv 86,67% cu o singură doză. În cazul acestei categorii se observă o reducere cu peste 65% a cazurilor de COVID-19 în ultimele patru săptămâni, a precizat Gheorghiţă.

Sursa: Observator

loading...