Cartier din Craiova, sufocat de cenuşă. Oamenii se plâng că nici măcar nu pot deschide geamurile caselor

Cartier din Craiova, sufocat de cenuşă. Oamenii se plâng că nici măcar nu pot deschide geamurile caselor

Nori de cenuşă plutesc deasupra unui cartier din Craiova, aflat în apropierea unui şantier. Localnicii spun că nu pot deschide geamurile caselor pentru că totul se acoperă de un strat negru de praf. Culmea, totul funcţionează cu avize de la mediu.Dan Cocoană, locuitor: Nu există aşa ceva, nu se poate, într-o lume normală, să aducem cenuşă de carbune în mijlocul Craiovei. Inhalăm cenuşa, inhalăm particule de cenuşă în plămâni.”Şi eu acasă am văzut rufele negre. I-am şi zis soţului meu: de unde rufele negre?”De câteva zile, viaţa câtorva mii de oameni care locuiesc lângă un şantier din Craiova a devenit un coşmar. Un strat de cenuşă le-a acoperit balcoanele şi pervazurile ferestrelor, ba le-a intrat şi în casă. S-a întâmplat după ce constructorul a început să niveleze terenul pe care va ridica mai multe blocuri şi un mall, cu cenuşa de la o fostă fabrică de ulei. În zilele cu vânt puternic, aerul e iraspirabil, spun localnicii. Oamenii scot cenușa din casă cu mătura și fărașul. „A batut vantul, s-a ridicat. Cenuşă neagră, cenuşă neagră de la Isalnita.””Şi cât aţi strâns? În medie, aşa, să zic, o jumătate de făraş la fiecare parter de bloc.””Se simte şi în aer. Am simţit în ochi, pur şi simplu, când n-am purtat ochelarii, am simţit particule în ochi.”Pare greu de crezut, dar lucrările de pe şantier sunt autorizate de Agenţia pentru Protecţia Mediului, e drept, cu nişte condiţii.Ceea ce nu s-a întâmplat. Surprinzător, deşi praful provocat de cenuşă se vede cu ochiul liber, autorităţile de mediu nu au impus constructorului și măsuri de sănătate publică atunci când i-au dat avizul pentru lucrări. Monica Mateescu, director agenția pentru protecția Mediului Dolj: Este un vid într-adevăr, faptul că nu este aviz DSP la o asemenea lucrare, în apropierea locuinţelor, nu este în regulă.Ba mai mult, oficial, nu există poluare în zona şantierului. Gheorghe Călinoiu, Garda de Mediu Dolj: Staţia nu a preluat poluare, că dacă era considerată poluare, şi nu emisie în atmosferă, amenda mergea pânî la 1 miliard de lei vechi. S-a amendat cu 10 mii de lei.

Sursa: Observator

loading...