Elevă de 13 ani, bătută de trei colege: ” Stai aşa, nu pleci nicăieri. Au!”

Elevă de 13 ani, bătută de trei colege: ” Stai aşa, nu pleci nicăieri. Au!”

Nici bine nu a reînceput şcoala că agresiunile dintre elevi au reapărut. O elevă în vârstă de 13 ani a fost bătută de alte trei fete. Incidentul a avut loc în comuna Comăneşti din Bacău. Un martor a filmat întreaga scenă şi a publicat incidentul pe Internet. Imaginile ne-au fost trimise pe Fii Observator.Totul s-a întâmplat într-o staţie de autobuz, în apropierea şcolii Plopu. Fata a fost lovită cu pumnii şi cu picioarele de către cele trei fete. Deşi mai mulţi tineri a fost martori la acest incident, aceştia au asistat impasibili la bătaie. Ba mai mult, răceau văzând cele întamplate. „I-a dat, i-a dat. Dă-o jos că te plesnesc! Lasă-mă! Stai aşa! Ţine-o! Stai aşa, nu pleci nicăieri. Au! Lasă geanta aia odată!” La un moment martorii le roagă pe fete să o lase în pace pe adolescenta care se văita de durere atunci când era lovită cu picioarele. „Lăsați-o, mă. Gata tu. Gata!”, strigau aceștia. Totuși, bătăușele au continuat să o lovească pe fată şi să o tragă de păr. După ce filmarea a ajuns pe reţelele de socializare poliţiştii s-au autosesizat şi au deschis dosar penal. Oamenii legii au informat şi conducerea şcolii despre incident. Cătălina Păduraru, inspector principal IPJ Bacău: ”În referire la imaginile apărute in spațiul public, polițiștii s-au sesizat din oficiu și au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe. Totodată, a fost informată conducerea unității de învățământ despre aspectele constatate. Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că, la data de 12 februarie a.c, într-o stație de autobuz din Dărmănești, pe fondul unor discuții în contradictoriu, trei minore, cu vârste cuprinse între 13 și 15 ani, ar fi agresat o elevă de 13 ani.” – material realizat cu informații și imagini obținute de reporterul Observator Cristina Oprea și furnizate de martori pe Fii Observator –

Sursa: Observator

loading...