Moderna și AstraZeneca se confruntă cu dificultăți de producție, UE încearcă să obțină dozele promise de vaccin

Moderna și AstraZeneca se confruntă cu dificultăți de producție, UE încearcă să obțină dozele promise de vaccin

Oficialii Uniunii Europene poartă noi discuții cu reprezentanții companiei americane AstraZeneca, pentru achiziționarea unei cantități mai mari de vaccin anti-Covid-19. Potrivit Reuters, negocierile s-au blocat, iar producătorul serului a sugerat să livreze doze de ser produs în afara Europoei, pentru a compensa pentru reducerea livrărilor.Uniunea Europeană (UE) a stabilit ca obiectiv vaccinarea a 70% din populaţia adultă până la sfârşitul acestei veri, dar încă nu a reuşit să îşi asigure dozele promise de marile companii farmaceutice producătoare de vaccin – Pfizer, Moderna și AstraZeneca.În prezent, UE încearcă să-şi extindă rezerva de vaccinuri, care se ridică deja la aproape 2,3 miliarde de doze, provenite de la şase producători de medicamente, pentru populaţia sa de aproximativ 450 de milioane, scrie Reuters.În aceste zile oficialii Uniunii Europene negociază un nou acord de aprovizionare cu Moderna, acord care ar putea aproape dubla volumul dozelor de vaccin de la firma de biotehnologie din SUA, au declarat pentru Reuters doi oficiali înalţi ai UE implicaţi în discuţii.Astfel, în cadrul acordului negociat, UE și-ar asigura 150 de milioane de doze suplimentare de la Moderna, peste cele 160 de milioane care au fost deja rezervate şi distribuite începând cu luna trecută.Unul dintre cei doi oficiali a declarat că unele dintre dozele prevăzute în noul acord ar putea fi livrate până în iunie.Al doilea oficial a fost mai precaut, indicând dificultăţile cu care s-a confruntat Moderna pentru a livra doar 10 milioane de doze către UE, în primul trimestru al anului 2021.Compania americană a refuzat să comenteze discuţiile cu UE, dar a spus că poartă discuţii cu autorităţile de reglementare din diferite ţări cu privire la posibilitatea creşterii numărului de doze din fiole de la 10 la 15.Comisia Europeană nu a răspuns imediat la o cerere de comentarii.De asemenea, UE este aproape de finalizarea discuţiilor cu compania Novavax pentru 200 de milioane de doze de vaccin, a declarat unul dintre oficiali, confirmând o informaţie publicată de Reuters săptămâna trecută.Vineri, oficialii de la Bruxelles şi directorii AstraZeneca au discutat despre reducerea livrărilor anunţate de companial anglo-suedeză luna trecută, când a explicat că şi-a redus obiectivele privind livrările în UE din cauza unei probleme de producţie. Acest lucru ar fi redus livrările la 31 de milioane de doze până în martie, în loc de cel puţin 80 de milioane convenite iniţial. Sub presiune, AstraZeneca, care şi-a dezvoltat vaccinul în colaborare cu Universitatea Oxford, s-a oferit ulterior să mărească livrările la 40 de milioane de doze în primul trimestru.UE şi AstraZeneca organizează acum întâlniri săptămânale pentru a găsi modalităţi de a mări rapid producţia, au spus cele două surse.Directorii AstraZeneca au declarat vineri oficialilor UE că, pentru a accelera aprovizionarea către bloc, i-ar putea oferi unele doze fabricate în afara Europei, au spus cele două surse.Una dintre surse a spus că unul dintre furnizori ar putea fi Serum Institute of India (SII).Autoritatea britanică de reglementare a medicamentelor verifică procesele de fabricaţie la uzina SII, o mişcare care ar putea deschide calea pentru ca vaccinul AstraZeneca să fie transportat de acolo în Marea Britanie şi alte ţări, au spus două surse.SII este principalul furnizor de vaccinuri către ţările mai sărace, în cadrul unui sistem condus de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Nu este clar dacă aceste aprovizionări ar putea fi afectate de posibilele livrări către ţările mai bogate. AstraZeneca a menţionat, de asemenea, o unitate de producţie din SUA ca posibil furnizor pentru UE, dar nu a indicat volumele sau calendarul livrărilor, a spus una dintre surse.AstraZeneca şi SII nu au fost disponibile imediat pentru a comenta.Ambele surse din UE au declarat că noile oferte ale companiei nu au claritate. O sursă a declarat că încă nu este clar dacă AstraZeneca ar putea livra cele 40 de milioane de doze garantate pentru primele trei luni ale anului 2021 şi că au existat doar angajamente vagi pentru al doilea trimestru.”Totul este construit pe nisip”, a spus oficialul.Oficialii UE au declarat că fabrica de vaccinuri din SUA pe care AstraZeneca a menţionat-o se află în Baltimore, dar nu au dat mai multe detalii, informează news.ro.În cadrul tranzacţiilor anunţate anul trecut, fabricaa Catalent’s din Maryland va produce substanţa medicamentoasă utilizată în vaccinul AstraZeneca, iar Emergent BioSolutions fabrică vaccinurile la unitatea sa din Baltimore.Livrările de la fabricile din afara UE ar trebui să fie autorizate de autoritatea de reglementare a medicamentelor din UE, au spus oficialii UE.

Sursa: Observator

loading...