Klaus Iohannis, şedinţe de lucru cu premierul şi mai mulţi membri ai Guvernului

Klaus Iohannis, şedinţe de lucru cu premierul şi mai mulţi membri ai Guvernului

Preşedintele Klaus Iohannis va avea, miercuri, la ora 14,00, o şedinţă de lucru cu prim-ministrul Florin Cîţu, viceprim-ministrul Dan Barna şi ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a anunţat Administraţia Prezidenţială.

Citeşte şi: Ludovic Orban, mesaj pentru Florin Cîţu: Programul de guvernare trebuie îndeplinit. Noi suntem alături de GuvernAlte ArticoleMara Mareş, numită consilier de stat în Cancelaria premierului: …Miercuri se dă votul final pe moţiunea simplă iniţiată de …Marcel Ciolacu, nemulţumit de înlocuirea Avocatului Poporului. …

La ora 15,00 preşedintele Klaus Iohannis va avea o şedinţă de lucru cu premierul Florin Cîţu, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, şi ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Claudiu Năsui.

Citeşte şi: Premierul Florin Cîţu şi vicepremierul Dan Barna, convocaţi de Klaus Iohannis la Cotroceni

Şeful statului a avut şi marţi discuţii cu liderii coaliţiei de guvernare la Vila Lac pe tema bugetului de stat pentru 2021 după apariţia unor neînţelegeri şi nemulţumiri după anunţarea proiectului de buget.

Citeşte şi: Florin Cîţu îl critică pe Vlad Voiculescu în ziua moţiunii: „Mulți nu știu să citească un buget sau vor doar scandal”. Reacţia ministrului Sănătăţii

Premierul Florin Cîţu a afirmat sâmbătă că îşi asumă „orice risc politic” pentru a face România să meargă pe direcţia bună.

„Acest buget pentru anul 2021 este unul care curăţă şi eu asta le cer eu colegilor mei, că vor veni şi anii următori cu mai multe investiţii (…). Sunt patru reforme: sistemul pensiilor, salarizare, educaţie şi administraţie fiscală. Sunt lucruri pe care le-am agreat deja şi am primit opinii favorabile în direcţia aceasta. Sunt lucruri pe care lumea le aşteaptă în direcţia acesta de la România în ultimii 30 de ani. Le vom face anul acesta. Ştiu că există un risc politic pentru premierul care îşi asumă aşa ceva. Ştiu că în acest moment foarte mulţi lideri politici se dau la o parte, pentru că a face reformă e complicat, e nevoie de asumare, dar îmi asum eu, cu toate riscurile politice, chiar dacă ştiu că şi PNL, unde eu activez ca vicepreşedinte, va urma un Congres, şi vor fi şi acolo candidaturi. Nu mă interesează acest risc. Îmi asum acest risc şi merg mai departe, indiferent de costul pe care s-ar putea să îl plătesc în congres, pentru orice funcţie aş candida acolo”, a susţinut Florin Cîţu.

Citeşte şi: Revocarea Avocatului Poporului, pe ordinea de zi a Birourilor permanente reunite. Principalele teme anunţate de Ludovic Orban

Sursa: RomaniaTV

loading...