Protestele din Valea Jiului se extind. Minerii nu vor să mai iasă din subteran şi vor să îi viziteze Ministrul Energiei

Protestele din Valea Jiului se extind. Minerii nu vor să mai iasă din subteran şi vor să îi viziteze Ministrul Energiei

Continuă protestele minerilor din Valea Jiului. După ce mai bine de 100 de mineri au refuzat să iasă din subteran încă de marţi, ortacii din Livezeni au recurs la acelaşi gest. Şi ortacii de la mina Vulcan au venit la Lupeni în semn de solidaritate, după ce au fost anunțați că va veni cineva din conducerea CEH ca să le vorbească.”De ce nu vine ministrul aici? Să vină ministrul aici! Demisia, demisia!” sau „Ne vrem banii!”, sunt doar o parte din scandările pe care sutele deortacii le-au strigat în faţa minei de le Lupeni. Minerii sunt în continuare nemulţumţi pentră că plata salariilor este întârziată şi cer intervenţia ministrul Energiei, Virgil Popescu, pentru a găsi o soluţie în această criză. Astfel, minerii de la Lupeni îl cer în subteran pe Virgil Popescu, ministrul Energiei, iar cei de la Livezeni vor ca în subteran să ajungă și ministrul Muncii, Raluca Turcan.Refuză să iasă din galerii până nu îşi vor primi salariile. Protestele agravează situaţia termocentralei Mintia, care a rămas fără cărbune.Aflaţi la zeci de metri sub pământ de trei zile, trei mineri au avut nevoie de ajutor medical. Ieri, doi dintre aceştia au fost duşi la spital cu lipotimie, iar cel de-al treilea cu puseu hipertensiv. Pe de altă parte, directorul general al Complexului Energetic Hunedoara, Samuel Dioane, le-a explicat minerilor că o delegaţie formată din administratorul special Cristian Roşu şi mai mulţi lideri sindicali se află la Bucureşti pentru a se întâlni cu ministrul Energiei, în încercarea de a găsi soluţii pentru plata salariilor.Samuel Dioane, director general al Complexului Energetic Hunedoara: „Liderii dumneavoastra de sindicat şi administratorul special se află la Bucureşti să rezolve problema respectivă. Drepturile restante ale angajaţiilor noştri vor ajunge la 18 milioane. Pe lângă acestea, nu trebuie să scăpăm din vedere că noi vrem viitorul în Valea Jiului. Suntem de atâţia ani în situaţia asta În afară de minerit, nu se face nimic în Valea Jiului. Cred că majoritatea colegilor noştri dacă aveau un loc de muncă mai bun, la aer curat, la o sumă mai bună, era rezolvată problema.”Salariile minerilor din Valea Jiului ar fi trebuit achitate în data de 15 a lunii, însă conducerea CEH a anunţat că acestea vor fi plătite până în data de 26 februarie. Minerii nu au fost de acord cu întârzierea şi au declanşat o serie de proteste. – material realizat cu informații și imagini furnizate de telespectatori pe Fii Observator –

Sursa: Observator

loading...