Accident grav în Curtea de Argeş, după o cursă nebunească între doi vitezomani

Accident grav în Curtea de Argeş, după o cursă nebunească între doi vitezomani

O cursă nebunească între doi vitezomani din Curtea de Argeş s-a încheiat cu un accident grav. În timp ce gonea roată la roată cu rivalul său, unul dintre şoferi a lovit o maşină care se angajase într-un viraj.În urma impactului, maşinile au fost distruse aproape în totalitate. Iar o tânără, pasageră în automobilul lovit, a ajuns la spital. Martorii spun că nu este prima dată când şoferii fac astfel de curse pe străzile oraşului.”E durere, v-am spus, e durere! În fiecare seară curse…Se aleargă unii pe alţii? Da, da, da, păi şi acum tot curse au fost, curse ilegale”, a declarat un martor.Martorii spun că doi tineri s-au luat la întrecere pe străzile din Curtea de Argeş. În timpul cursei nebune, doar unul dintre şoferi a văzut că o maşină din faţă semnalizase stânga. A reuşit să evite impactul. Însă colegul său de întrecere a intrat direct în automobilul care se angajase în viraj. „Deci eu am venit de aici din spate. Am vrut să mă încadrez să fac stânga”, spune şoferul nevinovat. Maşinile au fost distruse aproape în întregime în urma accidentului.”Am vrut să virez stânga şi băieţii care fac aici liniuţe în Curtea de Argeş, că aşa se obişnuieşte pe aici, m-au acroşat. Cel din spate m-a văzut, am semnalizat, m-am încadrat să fac stânga. Cel care era în spate de tot n-a văzut că era ocupat să facă NFS şi până am făcut eu stânga, cât am apucat să fac, vedeţi ce s-a întâmplat, a intrat în mine. Dacă intrau două secunde mai devreme, nu mai puteam să vorbesc, să dau declaraţia asta”, a mai spus şoferul.O tânără care se afla în mașina lovită a fost rănită. Aceasta a avut nevoie de echipajul de la descarcerare pentru a fi scoasă din mașină. Operațiunea de extragere a durat aproape o jumătate de oră, iar traficul a fost blocat aproape două ore. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare din culpă.

Sursa: Observator

loading...