Comoara din inima munților: Cascada Șipote, ca o statuie de cleștar după ce a înghețat

Comoara din inima munților: Cascada Șipote, ca o statuie de cleștar după ce a înghețat

Cascada Şipote a îngheţat, în ultimele zile şi arată acum ca o statuie de cleştar. Pentru a se bucura de această privelişte, oamenii din Alba, dar şi turiştii veniţi de la sute de kilometri depărtare trebuie să parcurgă un traseu de 45 de minute prin pădure. Însă toţi spun că merită pentru a se bucura de un peisaj atât de spectaculos.O comoară a naturii se dezvăluie în Munţii Apuseni. Dacă vreţi să petreceţi câteva zile liniştite, zona Sălciua din Alba este o destinaţie ideală. La doi kilometri de satul cu acelaşi nume găsim mai multe peşteri şi torente.Printre ele şi cascada Șipote. În ultimele zile, șuvoaiele de apă de aici au îngheţat şi oferă acum o priveliște fascinantă.Ioan Crişan, fotograf: „Pe traseu sunt mai multe cascade cu înălţimi de până la 15 metri care în orice perioadă a anului îţi încântă ochii. Eu le-am numit Bigărul din Apuseni”. Drumul până la Cascada Șipote durează 45 de minute pe jos, dar vine la pachet cu multe bucurii.”Peisajul e minunat, vremea e plăcută, traseul nu e foarte greu, nu e mult de urcat”. Aceste locuri nu lasă pe nimeni indiferent. Peisajele amintesc de basmele cu palate din cleștar. Iar turiștii care ajung în zonă sunt impresionaţi. În plus, doritorii o pot lua la pas și pot urca până la Balconul Zmeilor.

Sursa: Observator

loading...