O echipă de geniști din SUA a fost chemată „să dezamorseze” o geantă în care se aflau șase pisoi

O echipă de geniști din SUA a fost chemată „să dezamorseze” o geantă în care se aflau șase pisoi

O geantă suspectă observată lângă o biserică dintr-un oraș american a stârnit panică printre localnici. Oamenii au cerut ajutorul oamenilor legii, crezând că este vorba despre o bombă. La deschiderea „pachetului suspect”, echipa de geniști din cadrul biroului șerifului din Butler, Ohio, a descoperit o pisică alături de șase pisoi adorabili, născuți în urmă cu o zi, scrie CNN.„Când au sosit specialiștii, nu au auzit un ticăit, ci o pisică torcând”,a declarat al poliției locale, într-o postare pe Facebook.Împreună cu familia de feline, în geantă se mai afla un bilet scris de mână, pe un șervețel de hârtie, în care se specifica faptul că „Sprinkles” a intrat în travaliu cu o zi înainte.”Mama se numește Sprinkles. A intrat în travaliu la 14:00 miercuri, 17 februarie”, potrivit biletului.Oamenii legii au dus pisica împreună cu pisoii la adăpostul Animal Friends Human Society din Hamilton, unde sunt „confortabili și bine hrăniți”.Un reprezentant al adăpostului pentru animale a declarat vineri într-o postare pe Facebook că pisoii au fost spălați pentru că erau plini de urina mamei lor.

Sursa: Observator

loading...