24 de avioane Boeing 777, oprite la sol după ce motorul unei astfel de aeronave a luat foc în zbor, la 4.000 de metri altitudine

24 de avioane Boeing 777, oprite la sol după ce motorul unei astfel de aeronave a luat foc în zbor, la 4.000 de metri altitudine

Compania aeriană United Airlines a anunțat că a oprit de la zbor 24 de avioane Boeing 777, după ce motorul unuia dintre aparate a luat foc în timpul zborului, sâmbătă.231 de pasageri şi 10 membri ai echipajului au trăit un adevărat coşmar, blocaţi într-un avion Boeing 777 cu un motor în flăcări, la patru mii de metri altitudine.S-a întâmplat sâmbătă, la scurt timp după ce aeronava a decolat de pe Aeroportul Internaţional Denver, având ca destinaţie Honolulu.Motorul avionului a explodat şi a luat foc, sub privirile îngrozite ale tututor celor aflaţi la bord.Bucăţi din aeronavă au început să se desprindă, prăbuşindu-se într-un cartier rezidenţial, aflat la 40 de kilometri de oraşul Denver, SUA. Din fericire, piloţii au reuşit să aducă aparatul la sol fără ca vreun pasager să fie rănit. Ca răspuns la incident, compania aeriană United Airlines a anunțat că a oprit de la zbor 24 de avioane Boeing 777, anunță BBC News.De asemenea, Japonia a cerut tuturor companiilor aeriene care utilizează Boeing 777 cu același motor Pratt & Whitney 4000 să evite spațiul său aerian.Boeing a anunţat că susține decizia Japoniei și a recomandat suspendarea operațiunilor tuturor avioanelor 777 cu același motor în timp ce investigațiile asupra incidentului continuă.Producătorul spune că există în prezent 69 de avioane Boeing 777 în serviciu în întreaga lume cu acest motor.Potrivit Administrației Aviației Federale (FAA), United este singura companie aeriană americană care zboară astfel de avioane, celelalte fiind în Japonia și Coreea de Sud.Agenția a comandat inspecții suplimentare ale avioanelor Boeing 777 echipate cu motorul Pratt & Whitney 4000 în urma incidentului.

Sursa: Observator

loading...