O directivă europeană aplicată cu exces de zel de bănci a adus nervi, confuzie și conturi blocate pentru mulți români

O directivă europeană aplicată cu exces de zel de bănci a adus nervi, confuzie și conturi blocate pentru mulți români

Conturi blocate, oameni puşi pe drum, nervi şi multă confuzie. Asta provoacă o directivă europeană înţeleasă prost de unele bănci din România. Iar, când clienţii se revoltă, reprezentanţii instituţiilor aruncă vina la Banca Naţională.De câteva luni, clienţii băncilor sunt chemaţi fie să îşi actualizeze datele, fie să răspundă unui şir nesfârşit de întrebări, mai mult sau mai puţin justificate, totul sub pretextul acestei directive europene. Cine nu se conformează riscă să i se blocheze contul. Iar lista situaţiilor absurde continuă. Odeta Nestor, preşedinte AOJND: Am făcut demersuri şi solicitări la toate băncile cu sucursală în România şi ni s-a refuzat accesul la un cont bancar în România. Neoficial ne-au spus că BNR impune aceste condiţii foarte stricte. Moment în care Florin Georgescu, prim-viceguvernatorul BNR, a trimis tuturor o scrisoare în care le spune să-şi asume ceea ce fac. Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR: S-a produs o confuzie şi o neînţelegere. Este un obicei, care nu e deloc sănătos, al băncilor. Atunci când au dispute cu clienţii în aplicarea acestor directive, câteodată chiar funcţionari mofturoşi sau supăraţi, dau vina pe Banca naţională.Procedura prevede ca fiecare bancă să îşi producă un set de norme interne pe care să le trimită spre aprobare către Banca Centrală. BNR se uită peste ele şi, dacă respectă standardele de conformare cu directiva, atunci le avizează. Însă în niciun caz BNR nu le impune şi cum să arate aceste norme.Afectaţi de excesul de zel al băncilor sunt oameni din mai multe domenii, indiferent de mărimea contului bancar.Gheorghe Piperea, avocat: Se transformă în fisc, ori se transformă chiar în DIICOT sau DNA. Blochează conturile respective fără niciun fel de explicaţie. Toate exemplele sunt situaţii întâlnite de mine, am clienţi care trec prin acestă situaţie. Daniel Zamfir, senator: Tot felul de întrebări, care mai de care mai stupide. De exemplu, câţi bani vei câştiga anul viitor, de unde ai bani, şamd. Şi dacă BNR ceartă băncile, Comisia Europeană ceartă instituţiile statului, care nu au reuşit să transpună în mod corect acestă directivă în legea naţională nici până în ziua de astăzi, deşi termenul limită era iunie 2017. Ştefan Turcu reprezentanța Comisiei Europene în România: Noi am cerut autorităţilor române ca în termen de două luni să ne ofere un răspuns satisfăcător la ceea ce noi am constatat. Este în interesul tuturor să transpună corect acestă directivă 4.

Sursa: Observator

loading...