Peste 800 de copii din toată țara s-au infectat cu Covid-19, după redeschiderea școlilor

Peste 800 de copii din toată țara s-au infectat cu Covid-19, după redeschiderea școlilor

Avem tot mai multe cazuri de infecţie cu coronavirus printre cei cu vârste sub 20 de ani. Iar cifrele au crescut şi de când s-au reluat cursurile în bănci. Medicii spun că şcolile s-au deschis fără un plan concret şi, de aici, numărul mare de cazuri. Aşa că acum Ministerul Educaţiei se grăbeşte să vaccineze profesorii. Chiar din această săptămână.Peste opt sute de elevi şi peste şase sute de angajaţi din şcoli s-au infectat în ultimele două săptămâni, de când au revenit în bănci. Asta a dus la închiderea a peste şapte sute de clase. Cum numărul de cazuri e în creştere, soluţia găsită a fost vaccinarea cu prioritate a cadrelor didactice.Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației: ”Avem 50 de mii de vaccinaţi. Se adaugă cei 60 de mii care au dorit să se vaccineze, în următoarea săptămână, în centre mobile. vom ajunge la 110 mii, din cei 200 de mii de angajaţi, care şi-au declarat disponibilitatea de vaccinare”.Chiar şi aşa, specialiştii spun că modul în care s-au deschis şcolile a fost greşit.Răzvan Cherecheş, expert politici de Sănătate: ”Ministerul Educaţiei a tras mâţa de coadă până cu o săptămână înainte de începerea şcolii şi pe urmă a spus că nu are cum să facă de pe o săptămână pe alta spaţii, să inventeze spaţii pentru distanţare”.Şcolile au primit peste un milion şi jumătate de teste rapide, însă prea puţine au fost folosite, tocmai pentru că nu are cine să le facă. Statistic, din zece şcoli, mai puţin de două au cabinete medicale. Iar profesorii nu au dreptul să testeze elevii.Răzvan Cherecheş, expert politici de Sănătate: ”Legea trebuie adecvată şi schimbată în funcţie de realităţile pe care le avem. Putea să fie câte un profesor instruit în fiecare şcoală să testeze. Nu e o procedură extrem de complicată, sunt alte ţări unde testele sunt aplicate de persoane instruite”.

Sursa: Observator

loading...