Şedinţă convocată de grupul PSD din CGMB. Principalele subiecte aflate pe ordinea de zi

Şedinţă convocată de grupul PSD din CGMB. Principalele subiecte aflate pe ordinea de zi

Şedinţă de îndată convocată de grupul PSD din CGMB. Pe ordinea de zi se află preluarea de către Municipalitate a Spitalelor „Grigore Alexandrescu”, Floreasca, de Urgenţe Oftalmologice şi de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri.

Şedinţă de îndată convocată de grupul PSD din CGMB. USR-PLUS nu va participaAlte ArticoleDiana Şoşoacă: „Raed Arafat trebuie să rămână în …Diana Şoşoacă nu a votat în Senat pentru că se afla la negocieri …Marius Bodea (USR-PLUS) despre refuzul lui Costel Alexe de a …

Reprezentanţii USR-PLUS au anunţat că nu vor participa.

„Nu se justifică temeiul de forţă majoră sau de maximă urgenţă invocat conform Art. 134 – (4) din Codul administrativ pentru o altă şedinţa de îndată. Îi rugăm respectuos pe colegii din PSD să înceapă să facă o opoziţie constructivă, legală şi cu dezbatere prealabilă a proiectelor. Problemele din sănătate nu se rezolvă prin războaie sau demonstraţii politice, ci prin proiecte discutate în prealabil transparent cu toţi factorii implicaţi”, a scris consilierul municipal USR Cosmin Smighelschi, pe Facebook.

Conform primului dintre cele două proiecte de hotărâre de pe ordinea de zi, se solicită Guvernului emiterea unei hotărâri privind trecerea a patru unităţi sanitare aflate în domeniul public al Municipiului Bucureşti din administrarea Consiliului Local Sector 1 în administrarea Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Citeşte şi Deputaţii PSD i-au adus lui Florin Cîţu o coasă din carton în Parlament: „Aţi luat coasa în mâini şi v-aţi apucat să seceraţi veniturile românilor”

Cel de-a doilea proiect prevede acordarea unui stimulent financiar în cuantum de 500 lei/lunar personalului TESA (tehnic, economic şi social-administrativ) şi personalului de deservire din spitalele publice aflate în subordinea Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti implicate în diagnosticarea şi tratarea pacienţilor COVID-19. Sumele necesare finanţării acestui stimulent vor fi asigurate de către Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale, din bugetul Municipiului Bucureşti prin transfer către unităţile sanitare publice aflate în subordinea acesteia.

„PMB, prin ASSMB, are în subordine 19 unităţi medicale în care îşi desfăşoară activitatea medici, asistenţi medicali, epidemiologi, personal din specialităţi paraclinice, infirmiere şi alt personal auxiliar care îşi pun viaţa în pericol pentru a trata pacienţii infectaţi cu COVID-19. Aceştia sunt susţinuţi în activitatea lor de personalul TESA (tehnic, economic şi administrativ) şi personalul de deservire, fără de care buna funcţionare a spitalelor nu se poate realiza.

Citeşte şi Marcel Ciolacu: „Spitalele țării continuă să ardă, ei continuă să ne mintă. PSD va depune amendament pentru dotarea spitalelor”

Electricieni, instalatori, economişti, precum şi personalul care intră în contact cu cadrele medicale şi cu pacienţii infectaţi care ajung în spitalele unde îşi desfăşoară activitatea riscă să se îmbolnăvească. Această categorie de personal a fost pe nedrept discriminată din cauza inechităţilor salariale, blocarea creşterilor salariale, dar şi prin eliminarea personalului TESA şi personalului de deservire de la stimulentele pentru COVID-19″, prevede referatul de aprobare, potrivit Agerpres. 

Consilierii locali ai PSD de la Sectorul 1 solicitaseră pentru data de 8 februarie convocarea unei şedinţe de îndată în care să fie abrogată hotărârea Consiliului Local Sector 1 privind transmiterea terenurilor şi clădirilor Spitalelor „Grigore Alexandrescu”, Floreasca, de Urgenţe Oftalmologice şi de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri în administrarea acestor unităţi sanitare. Având în vedere că şedinţa de consiliu local nu a întrunit cvorumul necesar, reprezentanţii PSD au anunţat că vor depune la Consiliul General al Municipiului Bucureşti un proiect privind preluarea în administrarea municipalităţii a celor patru spitale

Sursa: RomaniaTV