Senatoarea Șoșoacă, imună în fața legii. Își flutură funcţia şi legitimaţia ca să forțeze porţile instituţiilor publice

Senatoarea Șoșoacă, imună în fața legii. Își flutură funcţia şi legitimaţia ca să forțeze porţile instituţiilor publice

O legitimaţie de parlamentar şi foame de publicitate. Este reţeta imunităţii senatoarei Diana Şoşoacă. Doar în ultimele 24 de ore a încălcat de mai multe ori legea şi, cu toate astea, nu a primit nicio sancţiune. Prezentă la toate evenimentele fierbinţi, demnitarul sfidează reguli şi restricţii. Totul în numele apărării cetățenilor.Este ultimul episod dintr-o serie de scandaluri cu acelaşi personaj principal. Diana Şoşoacă, senator în Parlamentul României. S-a întâmplat astăzi în faţa Ministerului Muncii.Cu doar câteva ore înainte, senatoarea încălcase din nou legea. De data asta, la Spitalul Marius Nasta.În aceeaşi zi, alt punct fierbinte pe harta evenimentelor, acelaşi demnitar. Ajunsă în Valea Jiului, la un protest al minerilor, Diana Şoşoacă, fără mască, instigă oamenii să-i urmeze exemplul. ”Daţi-vă măştile jos!” Se îmbrăţisează apoi cu ortacii şi rudele lor.Pentru un cetăţean obişnuit, un astfel de comportament ar fi de neconceput. Gelu Duminică, sociolog: ”În momentul în care educaţia noastră este că legea este pentru proşti. Au alte legi şmecherii”Singura amendă primită a fost pentru petrecerea cu zeci de invitaţi de ziua soţului, transmisă live pe Facebook.Diana-Ivanovici Şoşoacă: ”Pentru toţi deştepţii care spun că nu iau amenzi, cred că eu şi bărbatul meu am depăşit 200 de milioane amenzi. Bineînţeles că nu le plătesc!”Ministrul de Interne refuză să vorbească despre colega din Parlament şi lipsa sancţiunilor pentru încălcări evidente ale legii.Dincolo de lege, rămâne comportamentul unui demnitar care-şi flutură funcţia şi legitimaţia pentru a forţa porţile instituţiilor publice.Diana-Ivanovici Şoşoacă: ”Dă-te la o parte că ai cuvântul meu de onoare că vei păți ceea ce trebuie să pățească un om care se opune unui demnitar”.Statutul parlamentarilor spune clar. Au dreptul să pună întrebări, dar fără să abuzeze de legitimaţia de ales. Legitimația îi permite demnitarului să intre doar în Parlament. Nu în sediul unei firme, nu într-o instituție sau spital.Diana-Ivanovici Şoşoacă: ”Învățați să citiți Constituția. Avem dreptul toți parlamentarii să intrăm”Iar senatoarea recidivează la fiecare eveniment important. În urmă cu mai puţin lună, a vrut să intre şi în Spitalul Pantelimon din Bucureşti, spital COVID.Diana-Ivanovici Şoşoacă: ”Eu sunt demnitar şi am dreptul să intru”Iar, de Mica Unire, a îndemnat oamenii să uite de regulile de distanţare şi să se prindă în horă.Diana-Ivanovici Şoşoacă: ”Vă rog frumos, strângeti-va în Hora Unirii și arataţi cum trebuie să fii român la 24 ianuarie!”Drepturile aleşilor din Parlament se limitează la iniţiative legislative, moţiuni de cenzură, interpelări şi dreptul la libera exprimare.Diana-Ivanovici Şoşoacă: ”In momentul asta va dati seama ca veti avea dosar penal, da? Dati va la o parte”.Şi niciun demnitar nu ar trebui să fie mai presus de lege. O spune chiar Statutul Deputaţilor şi Senatorilor.

Sursa: Observator

loading...