„Casa Lui”, proiectul care va uni creștinii, musulmanii și evreii sub același acoperiș, la Berlin

„Casa Lui”, proiectul care va uni creștinii, musulmanii și evreii sub același acoperiș, la Berlin

Pe locul unei biserici distruse de conducătorii comuniști ai Germaniei de Est, un nou loc de rugăciune va fi ridicat și va reuni creștinii, evreii și musulmanii sub un singur acoperiș. Clădirea a fost supranumită deja ca fiind o „biserimoschegogă”.Piatra de fundație a noului lăcaș de cult din Berlin, numit „House of One” (Casa Lui), va fi pusă la o ceremonie pe 27 mai, care marchează zece ani de planuri și începutul unei etape de construcție estimată la patru ani. Clădirea de 47 de milioane de euro simbolizează o nouă încercare de cooperare interreligioasă și dialog. „Casa Lui” a fost concepută de firma de arhitectură Kuehn Malvezzi din Berlin și va încorpora o biserică, o moschee și o sinagogă, toate legate de un spațiun centrale de întâlnire.Oamenii de alte credințe sau cei fără credință vor fi invitați la evenimente și discuții în zona centrală, scrie The Guardian. „Ideea este foarte simplă. Am vrut să construim o casă de rugăciune și învățătură, unde toate aceste trei religii pot să coexiste în timp ce fiecare își păstrează propria identitate”, a declarat Roland Stolte, o teolog creștin care a ajutat la demararea proiectului.’ + gallery_item.description + ‘

Sursa: Observator

loading...