Proiectul legii bugetului de stat pe anul 2021, transmis Parlamentului. Votul a fost programat pe 2 martie

Proiectul legii bugetului de stat pe anul 2021, transmis Parlamentului. Votul a fost programat pe 2 martie

Parlamentul a decis programul de dezbatere şi adoptare a proiectului Legii bugetului de stat şi Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2021, votul final urmând a fi dat, cel mai probabil, marți, 2 martie.Se pot depune amendamente până joi, 25 februarie, la ora 10.00, urmând ca de la ora 12.00 să aibă loc ședințe comune ale comisiilor de specialitate pentru examinarea, avizarea și depunerea avizelor.Dezbateri în cadrul Comisiilor pentru buget, finanţe şi bănci cu ordonatorii principali de credite şi elaborarea rapoartelor asupra Proiectului Legii bugetului de stat şi a Proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2021 urmează a avea loc începând de joi, de la ora 16.00, până sâmbătă, la ora 14.00.Luni, 1 martie, urmează să fie depuse rapoartele rapoartelor Comisiilor pentru buget, finanţe şi bănci, iar marți, 2 martie, să aibă loc votul final.Premierul Florin Cîţu a precizat că nu sunt modificări importate faţă de proiectul anunţat anterior.Florin Cîţu: „În şedinţa de astăzi nu au fost modificări importante, deficitul rămâne acelaşi şi am să citez din legea plafoanelor, din bugetul general consolidat cheltuielile totale sunt de 397.515 milioane de lei şi cheltuielile de personal 109.511 milioane de lei. La bugetul de stat cheltuielile sunt 223. 702 milioane lei, iar cheltuielile de personal sunt 55.834,9 milioane lei”.De asemenea, Guvernul a aprobat şi un proiect de lege pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2021.Declaraţia de luni a premierului Cîţu, în Parlamentul României, pentru a susţine bugetul de stat din 2021 a generat scandal cu reprezentanţii Opoziţiei. Parlamentarii PSD au venit la şedinţă cu siluete decupate din carton, înfăţişându-l pe premierul Cîţu, dar şi cu o coasă, tot din carton.Reprezentanţii Puterii şi Opoziţiei s-au înfruntat cu declaraţii dure, premierul Cîţu precizând că este contestat de „slugile lui Liviu Dragnea şi Darius Vâlcov”, iar Opoziţia acuzându-l că minte şi că este „plin de ură” la adresa bugetarilor, cărora le pregăteşte tăieri de salarii şi concedieri masive.De asemenea, parlamentarii AUR au părăsit sala, după un discurs al lui George Simion, lider al partidului, precizând că Guvernul „nu are un plan, o viziune pentru România, în afară de lozinci şi de minciuni”.

Sursa: Observator

loading...