Noua față a diplomației. Israelul trimite doze de vaccin anti-COVID statelor care și-au arătat disponibilitatea de a-și muta ambasadele la Ierusalim

Noua față a diplomației. Israelul trimite doze de vaccin anti-COVID statelor care și-au arătat disponibilitatea de a-și muta ambasadele la Ierusalim

Statul Israel a anunțat că va trimite excedentul de doze de vaccin anti-covid statelor aliate, o mișcare prin care prim-ministrul Benjamin Netanyahu sugerează că aprovizionarea globală limitată va duce la o nouă formă de diplomație.Biroul șefului Executivului israelian a anunțat că a primit mai multe solicitări în acest sens de la guverne străine și că va trimite o „cantitate simbolică” de vaccinuri, scrie The Guardian. Loturile vor fi trimise personalului medical palestinian din Cisiordania, într-un acord anunțat anterior, dar și la „unele dintre țările care s-au apropiat de Israel”. Presa locală a raportat că este vorba despre Honduras și Guatemala, două state în care Israelul a făcut lobby pentru a-și muta ambasadele la Ierusalim.Statutul Ierusalimului este unul din punctele principale de dispută în conflictul israeliano-palestinian. Israelul consideră acest oraş drept capitala sa indivizibilă, în vreme ce autorităţile palestiniene vor să facă din Ierusalimul de Est capitala unui posibil viitor stat.Republica Cehă, care a anunțat în luna decembrie că are în plan deschiderea unui „birou diplomatic” la Ierusalim, se afla și ea pe listă. Donația vine după ce președintele și premierul țării din Uniunea Europeană au trimis scrisori către Israel solicitând ajutor pentru vaccin, scrie Reuters.Săptămâna trecută, o sursă israeliană a declarat că guvernul a fost de acord să ofere în secret vaccinuri anti-covid pentru ca regimul sirian să aprobe un acord de schimb de prizonieri.Rata infectărilor cu Covid-19 din Israel a scăzut cu 95,8% în rândul persoanelor care au primit ambele doze de vaccin Pfizer, a anunţat, sâmbătă, Ministerul israelian al Sănătăţii, transmite Reuters.Vaccinul are totodată o eficacitate de 98% în prevenirea infecţiilor care provoacă febră sau probleme de respiraţie şi de 98,9% în prevenirea spitalizărilor şi deceselor.Aceste concluzii se bazează pe datele colectate la nivel naţional până pe 13 februarie de la israelieni care au primit a doua doză de vaccin cu cel puţin două săptămâni înainte.Potrivit site-ului Ministerului Sănătăţii, aproximativ 1,7 milioane de persoane au primit a doua doză de vaccin până pe 30 ianuarie şi au putut fi incluse.

Sursa: Observator

loading...