Gheorghe Moroșan, criminalul din Onești, amenința pe Facebook încă din 2018 că își va face dreptate: ”Să nu vă fie de glumă, nu glumesc!”

Gheorghe Moroșan, criminalul din Onești, amenința pe Facebook încă din 2018 că își va face dreptate: ”Să nu vă fie de glumă, nu glumesc!”

Gheorghe Moroșan, bărbatul care a sechestrat și a ucis doi muncitori, la Onești, în apartamentul pierdut în instanță, avertiza pe Facebook încă din 2018 că își va face singur dreptate, dacă nu se lămurește situația.În 2018, Gheorghe Moroșan povestea, într-o filmare postată pe Facebook, cum familia sa a fost evacuată din apartamentul din Onești, fără ca executorul judecătoresc să prezinte un ordin în acest sens. Bărbatul mai spune că unul dintre jandarmii care au participat la evacuarea familiei sale i-a amenințat fiica cu un pistol pus la tâmplă și a scos-o afară din casă în cătușe.”S-au prezentat la apartamentul mai sus-menționat cu ordin de evacuare. El a trecut la bruscări și amenințări, atât el, numitul Tabarcea (executorul judecatoresc – n.r.), cât și Butnariu David (jurist – n.r.). La aceste amenințări au participat și jandarmii. Unul din jandarmi, pe nume Pelin Ion, a scos pistolul din dotare și i-a pus pistolul la cap fiicei mele, că, dacă nu părăsește apartamentul, o împușcă. I-a pus cătușe la mâini”, spune bărbatul pe filmare.Bărbatul mai povestește că era plecat în Italia când familia i-a fost aruncată în stradă și că, deși a făcut numeroase demersuri pentru a-și recupera bunurile din apartament, nu a reușit să obțină nimic din casă.”Am încercat să îmi recuperez lucrurile din apartament, dar nu s-a putut face absolut nimic. Familia mi-a fost aruncată în strada. Ei au luat cheile, au sigilat apartamentul și a rămas tot în custodia lor”, spune bărbatul.Spre finalul filmării, Gheorghe Moroșan amenință că, dacă autoritățile nu vor lua măsuri, având în vedere că familia sa a fost amenințată cu armă de foc, va răspunde și el cu armă de foc.”Familia mea a fost amenințată cu armă de foc, dacă nu se lămurește această situație, cu armă de foc voi face și eu dreptate! Să nu vă fie de glumă, nu glumesc! Asta am vrut să vă spun, iar dacă vreți luați măsuri. Dacă nu, o să luați mai târziu. Vă rog, luați măsuri urgente!”, spunea Gheorghe Moroșan, în 2018.Gheorghe Moroșan a fost filmat în timpul negocierilor pe care le-a purtat cu poliţiştii de un vecin dintr-un bloc de vizavi. Bărbatul amenința că îi va ucide pe cei doi muncitori, dacă oamenii legii nu îi aduc hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă prin care a fost evacuat din apartament.Un vecin a filmat din blocul de vis-a-vis momentul în care agresorul, foarte nervos, poartă discuţii cu poliţiştii, aflat la intrea în scara blocului.”Nu mă liniştesc deloc, ascultă-mă ce spun eu! Nu mă calmez deloc, eu de 10 ani de zile tot sunt calm. De nu-i vezi morţi aici, ascultă ce spun. De zece ani de zile tot fac la bandiţii din miliţie şi la bandiţii din justiţie. Nu mă abţin deloc. Nişte bandiţi şi un hoţ. Împreună cu comandantul vostru este un bandit şi cel de la Bacău, alt bandit. Un hoţ şi un nenorocit. Ascultă ce-ţi spun! Băi, băieţi! Du-te şi vezi-ţi de treaba ta. Nu stau de vorbă cu voi decât în baza hotărârii judecătoreşti”, le-a strigat el polițiștilor.După mai multe ore de negocieri eșuate, Gheorghe Moroșan i-a ucis pe cei doi muncitori care renovau apartamentul din care fusese evacuat.

Sursa: Observator

loading...