Medicul Beatrice Mahler: Am motive să cred că valul trei al pandemiei a început şi în România

Medicul Beatrice Mahler: Am motive să cred că valul trei al pandemiei a început şi în România

Managerul Institutului ”Marius Nasta”, medicul Beatrice Mahler a precizat luni, la B1 TV, că secţia de Terapie Intensivă a unităţii medicale „este plină în acest moment”, iar acest lucru şi tulpina britanică, „care circulă deja de ceva timp în România”, îi lasă impresia că al treilea val pandemic a început şi în ţara noastră. Totodată, medicul pneumolog a ajuns la concluzia că pacienţii care se internează la ora actuală „sunt mult mai tineri decât cei de anul trecut”.Medicul Beatrice Mahler a declarat că secţia Covid a Institutului Marius Nasta este aproape la capacitate maximă. „În ultimele patru zile, secţia Covid este aproape la capacitate maximă. De asemenea, numărul de pacienţi care se prezintă cu simptomatologie pentru testare a crescut. E o evoluţie care nu ne linişteşte deloc, din contră. Cel puţin pe mine mă îngrijorează”, a declarat Beatrice Mahler, la un post de televiziune.Întrebată dacă se poate spune că valul al treilea a început şi în România, dar şi ce elemente ar putea duce la concluzia că am intrat în această fază, managerul Institutului „Marius Nasta” a explicat: „Pot să spun că pacienţii care se internează în acest moment sunt mult mai tineri decât cei pe care i-am avut anul trecut. De asemenea, persoanele care vin să se interneze relatează faptul că aproape toţi membrii familiei cu care au intrat în contact s-au îmbolnăvit. Formele de boală sunt severe. Terapia în Institutul Marius Nasta este plină în acest moment şi acest lucru, şi tulpina britanică, care circulă deja de ceva timp în România, mă fac să cred că deja valul 3 a început şi în România”.Şi medicul Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara trage un semnale de alarmă, după ce, numărul cazurilor COVID severe care necesită internare a crescut considerabil, în ultimele două săptămâni.”De două săptămâni, cu greu mai facem faţă cazurilor COVID severe care necesită internare”, a declarat Virgil Musta, luni seară, în cadrul unei emisiuni TV.Specialistul se aşteaptă la o creştere a numărului de cazuri în ţara noastră.”Avem experienţa anului trecut, în momentul în care în Europa a început să apară şi să crească numărul de cazuri, la un interval de 2-3 săptămâni, au apărut şi la noi şi apoi au crescut. Acelaşi lucru se întâmplă şi acum (…) Foarte probabil că şi noi urmăm calea Europei, din păcate, şi în curând ne vom confrunta cu un număr şi mai mare de cazuri.În Timişoara şi în Timiş, din păcate, noi deja de două săptămâni simţim această creştere a numărului de cazuri şi presiune pe sistemul de sănătate, astfel încât cu greu mai facem faţă cazurilor severe care necesită internare”, a declarat Virgil Musta.

Sursa: Observator