Bugetarul de ultra-lux Marian Tufan cumulează pensia specială şi salariul colosal la Sectorul 6! Are venituri de aproape 3.000 de Euro! USR-istul Ciprian Ciucu l-a angajat adjunct la Poliţia Locală Sector 6!

Bugetarul de ultra-lux Marian Tufan cumulează pensia specială şi salariul colosal la Sectorul 6! Are venituri de aproape 3.000 de Euro! USR-istul Ciprian Ciucu l-a angajat adjunct la Poliţia Locală Sector 6!

Pentru că edilul liberal Ciprian Ciucu a fost criticat în spaţiul public pentru că a angajat un pensionar „special”, contrar măsurilor anunţate de PNL privind desfiinţarea cumulului dintre pensie şi salariu, Primăria Sectorului 6 s-a apărat spunând că postul de directorul general adjunct al Poliţiei Locale Sector 6 a fost unul scos la concurs, iar Marian Tufan a fost singurul care candidat a trecut la proba interviului, crucială pentru obţinerea postului.

PNL, prin vocea ministrului Muncii, Raluca Turcan, a promovat recent un proiect de interzicere a cumulului pensiei cu salariu. Cu toate acestea, Primăria Sectorului 6, în mandatul liberalului Ciprian Ciucu, pare a nu ţine cont de planurile partidului. Dovadă este şi angajarea unui poliţist pensionat în postul director general ajunct al Direcţiei Generale de Poliţie Locală Sector 6.Alte ArticoleFlorin Cîțu: ”Dreapta se va menține la putere pentru următorii …Premierul Cîțu cere amendarea persoanelor care nu poartă mascăFlorin Cîţu: „Prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, …

Citeşte şi: Proiect de interzicere a cumulării pensiei cu salariul. Raluca Turcan: Va fi prezentat zilele următoare

Primăria Sectorului 6 a demarat procedura de ocupare prin concurs a funcției de director general adjunct al Poliţiei Locale Sector 6 la data de 6 ianuarie 2021 – proba scrisă. Marian Tufan a depus dosarul încă din data de 15 decembrie 2020, la aproape cinci ani de la pensionare.

 

Beneficiar a unei pensii de peste 9.000 de lei, Marian Tufan (foto) a fost singurul dintre cei patru candidaţi care a fost declarat admis în vederea susţinerii interviului de angajare. Ceilalţi trei concurenţi nu au obţinut nota 7, prin care ar fi urmat să ajungă în etapa interviului.

„În baza documentelor elaborate de comisia de concurs, respectiv în baza raportului final, domnul Marian Tufan a fost declarat admis, iar în data de 14.01.2021, a fost numit în funcția publică de conducere de director general adjunct, conform prevederilor OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare”, se arată într-un răspuns al Primăriei Sectorului 6, la solicitarea România TV.

Marian Tufan, noul directorul general adjunct al Poliţiei Locale Sector 6foto: FacebookCât câştigă Marian Tufan în postul de conducere la Poliţia Locală Sector 6

Poliţistul pensionar Marian Tufan a ajuns în poziţia privilegiată de a cumula pensia de serviciu şi salariul obţinut de la Poliţia Locală Sector 6, aflată în subordinea Primăriei Sectorului 6, condusă de liberalul Ciprian Ciucu. El încasează lunar un salariu de peste 12.000 de lei, la care se adaugă sporurile.

„Directorul general adjunct al DGPL Sector 6 beneficiază de un salariu de bază lunar brut de 12.650 lei, stabilit conform HCL nr. 114/18.04.2019 privind stabilirea salariilor de bază aferente funcțiilor publice și funcțiilor contractuale din cadrul familiei ocupaționale “Administrație”, publicat pe site-ul Primăriei Sectorului 6 la secțiunea “Consiliul Local” și a salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, la care se adaugă norma de hrană stabilită conform HCL Sector 6 nr. 85/2015, coroborat cu Ordinul MDRAP nr. 496/30.03.2015”, au precizat reprezentanţii Primăriei Sectorului 6, pentru România TV.

În calitate de fost poliţist, Marian Tufan mai este şi beneficiarul unei pensii de 9.773 lei, aşa cum reiese din declaraţia sa de avere. În aceste condiţii, prin cumularea pensiei cu salariul obţinut la Poliţia Locală Sector 6, directorul general adjunct al Poliţiei Locale Sector 6 ajunge să aibă un venit de peste 13.000 de lei, cam cât câştigă un ministru. Prin adăugarea de sporuri, Tufan ar putea ajunge să aibă salariul pe care-l primeşte Florin Cîţu, premierul României.

Pensia pe care o încasează Marian Tufan într-un anfoto: captură Declaraţie de avere Marian TufanVezi aici declaraţia de avere a lui Marian Tufan.

Întrebaţi dacă ştiau la momentul angajării că Marian Tufan este pensionat din Poliţie, reprezentanţii Primăriei Sectorului 6 au dat de înţeles că nu a exista un impediment pentru angaja un pensionar „special” pe motiv că „nu există o prevedere legală prin care unei persoane care beneficiază de pensie să-i fie respinsă candidatura pentru acest motiv”.

„Potrivit art. 41 lit. a) din HG nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, candidații depun dosarele de concurs la secretarul comisiei de concurs, iar accesul la dosarele de concurs îl are doar comisia de concurs începând cu etapa “selecție” potrivit art. 50 din același act normativ.

Mai mult, nu există o prevedere legală prin care unei persoane care beneficiază de pensie să-i fie respinsă candidatura pentru acest motiv”, a mai precizat Primăria Sectorului 6, la solicitarea România TV.

Pentru a înlătura suspiciunile privind crearea unei funcţii cu „dedicaţie”, autorităţile au precizat că postul de director general adjunct în cadrul Poliţiei Locale Sector 6 „a devenit vacant fiind exercitat pe perioadă determinată”.

Cât despre ultimul post ocupat de Marian Tufan înainte de a ajunge director general adjunct al Poliţiei Locale Sector 6, Departamentul de Comunicare al Primăriei Sector 6 a invocat faptul că este vorba despre „ date cu caracter personal și profesional”.

Cu toate acestea, poliţistul pensionat Marian Tufan este singura persoană din conducerea Poliţiei Locale Sector 6 care şi-a făcut public CV-ul pe site-ul instituţiei.

Reacţia lui Ciprian Ciucu despre angajarea lui Marian Tufan: „Nu știu ce sunt aceia pensionari speciali”

Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6, a declarat că nu ştie ce sunt „aceia pensionari speciali”, după ce a fost întrebat la postul B1 TV despre angajarea lui Marian Tufan, conform Ştiripesurse.

Iată dialogul dintre primarul Sectorului 6 Ciprian Ciucu şi moderatorii de la B1 TV

„Întrebare: Sunteți de acord să angajați în Primărie sau în instituțiile subordonate pensionari speciali?

Ciprian Ciucu: Nu știu ce sunt aceia pensionari speciali.

Întrebare: Pensionarii care nu au pensie pe bază de contributivitate, d-ăștia din Ministerul de Interne, cum angaja doamna Firea. Dumneavoastră nu erați de acord.

Am văzut o știre și am vrut să o confirmăm cu dumneavoastră, că nu ne venea să credem.

Ciprian Ciucu: Ce știre? Nu înțeleg despre ce vorbiți.

Întrebare: Avem o întrebare simplă. Dacă puteți să vorbiți, bine, dacă nu, închideți telefonul și purtați-vă cum se poartă și oamenii de la PSD. Nu se supără nimeni.

Întrebarea e: Ați angajat ca directorul general-adjunct un pensionar MAI? Aveți genul ăsta de angajați în mandatul dumneavoastră?

Ciprian Ciucu: Nu eu fac angajările.

Întrebare: Nu faceți angajările, am înțeles. Dar când făceau primarii PSD, ei făceau angajările”, este reacţia pe care a avut-o pe 21 februarie Ciprian Ciucu privind angajarea lui Marian Tufan la Poliţia Locală Sector 6.

La acel moment, declaraţia de avere a lui Marian Tufan nu figura pe site-ul Poliţiei Locale Sector 6. Pe 21 februarie, niciun astfel de document completat în 2021 nu fusese încărcat pe site-ul instituţiei publice.

Aşa arăta pe 21 februarie secţiunea de declaraţii de avere a Poliţiei Locale Sector 6La o zi distanţă, doar documentul referitor la veniturile şi proprietăţile deţinute de poliţistul pensionar a fost făcut public pe site-ul instituţiei publice.

Declaraţia de avere a lui Marian Tufan era singura făcută publică în anul 2021Presiuni pentru schimbarea conducerii Poliţiei Locale Sector 6

Cristinel Eftimie, director executiv al Direcţiei Inspecţie din Poliţia Locală Sector 6, a declarat pentru România Tv că asupra sa au început să se exercite presiuni pentru a-şi da demisia.

„Încă mai sunt în Poliţia Locală Sector 6. Nu ştiţi? Când vine o nouă conducere zice că cei care au fost au fost puşi politic şi eu n-am făcut în viaţa mea politică. Am dat examen. Am fost opt pe loc.

Am început activitatea în 2017, dar când eşti marginalizat şi ţi se pune în vedere că să pleci, nici măcar de primar. De când a venit, din 22 octombrie, nu am avut nici măcar un minut sau 20 de secunde o discuţie cu dânsul, dar o discuţie cu un consilier local care m-a chemat şi mi-a pus în vedere să-mi dau demisia. N-am făcut. S-o facă dânşii”, a mărturisit Cristinel Eftimie, pentru România TV.

Efimie, care a vrut să candideze în 2012 la Primăria Sectorului 6 din partea PP-DD, a explicat că au început „şicane” la adresa sa.

„Mi s-a luat din drepturi privind fişa postului. S-au dat adjunctului meu. Mi s-a luat maşina de serviciu. În prezent, sunt în concediu.

În birou au spus că se mută nişte consilieri locali în el. Şicane din ăstea ca să te determine să-ţi dai singur demisia, ceea ce eu n-am să fac. Am o coloană vertebrală. Sunt un profesionist. Am lucrat în Poliţia Română 30 de ani. Am fost şeful Poliţiei Sectorului 6”, a menţionat Eftimie.

În octombrie 2015, Marian Tufan lucra Brigada de Poliţie Rutieră, în calitate de locţiitor şef, când poliţistul Bogdan Gigină a murit în misiune. Tânărul deschidea pe motocicletă coloana oficială a lui Gabriel Oprea.

Echipa România TV a încercat, prin intermediul Primăriei Sectorului 6, să îl contacteze pe Marian Tufan, directorul general adjunct al Poliţiei Locale Sector 6, pentru a-şi exprima punctul de vedere, însă, până la momentul publicării acestui material, autorităţile nu au răspuns solicitării.

De asemenea, Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6, a fost contactat în vederea unui interviu, însă nici acesta nu şi-a exprimat oficial poziţia în acest sens.

Sursa: RomaniaTV