Supraviețuim pandemiei, ne ucide incompetența

Supraviețuim pandemiei, ne ucide incompetența

Desigur, povestea de la Onești șochează. Nu există om care sa nu fi auzit de sfârșitul crunt al celor doi muncitori. Imaginea cu bieții oameni care par că se roagă, cu capul plecat și mâinile strâns legate la spate ne va rămâne întipărită pe retină încă multă vreme. Un detaliu reușește să se desprindă din tablou și te lovește în moalele capului: pe chipul celor doi ostatici sunt prinse măștile de protecție. De aici, imaginația începe sa țeasă scenarii chinuitoare. Un lucru e cert: oamenii voiau să trăiască. Lucrau într-un apartament, într-un spațiu privat. Un loc în care legea nu te mai obligă sa porți mască. Dar instinctul de supraviețuire și bunul simț te îndeamnă să nu renunți la ea. Dacă forțăm exercițiul de imaginație, am putea crede chiar că fiecare dintre ei voia să îl protejeze pe celălalt. Fiecare dintre ei și-a însușit lecțiile pandemiei și i-a acceptat regulile. Silviu abia trecuse prin boală. În acea dimineață, și el, și Dan și-au pus salopetele de muncă și masca de protecție și au pornit spre locul de unde nu s-au mai întors niciodată. În țara în care mori cu poliția la ușă, protecția se termină dincolo de mască.

Sursa: Observator