România a emis trei noi alerte pentru măști de protecție neconforme. Unul dintre modele era destinat copiilor

România a emis trei noi alerte pentru măști de protecție neconforme. Unul dintre modele era destinat copiilor

România a emis trei noi alerte privind comercializarea unor măşti de protecţie neconforme, potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).Sistemul de alertă rapidă pentru produse nealimentare al Uniunii Europene – RAPEX a validat încă trei alerte din partea României, în ceea ce priveşte măştile aflate la comercializare în ţările Uniunii Europene. Acestea au fost semnalate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), instituţia abilitată să reprezinte România la nivel european, în cazul alertării pentru produsele nealimentare, se arată într-un comunicat de presă transmis, vineri, de ANPC.Sistemul RAPEX reprezintă un sistem de schimb rapid de informaţii privind produsele periculoase între Comisia Europeană şi Statele Membre ale Uniunii Europene.Măştile neconforme se comercializau sub brandurile Elmed, Ouke şi Maiken, acestea din urmă fiind destinate copiilor. Produsele nu erau certificate de o instituţie care are abilităţi în acest sens şi este posibil să nu ofere protecţia dorită, se arată în alertele publicate pe site-ul Comisiei Europene. Până în acest moment, România este autoarea a 25 de alerte referitoare la măştile comercializate în spaţiul UE.„Avem toleranţă zero faţă de practicile incorecte ale unora dintre operatorii economici. Suntem extrem de vigilenţi în toate cazurile care prezintă un pericol potenţial pentru viaţa şi sănătatea consumatorilor români”, a declarat Claudiu Dolot, preşedintele ANPC.Potrivit comunicatului, ANPC se află în permanentă alertă în ceea ce priveşte piaţa de bunuri şi servicii, mai ales cele absolut necesare în această perioadă marcată de pandemia Covid-19.ANPC îi avertizează, de asemenea, pe operatorii economici din domeniu ca, înainte de a introduce la comercializare astfel de produse, să consulte site-urile ANPC şi pe cel al Comisiei Europene pentru a se asigura că acestea nu figurează la capitolul „produse interzise comercializării”, astfel încât ca actul comercial să se desfăşoare conform prevederilor legale, cu respectarea drepturilor consumatorilor.

Sursa: Observator

loading...