Tenisul s-a schimbat odată cu Ilie Nastase. Povestea semnării contractului de echipament cu Adidas

Tenisul s-a schimbat odată cu Ilie Nastase. Povestea semnării contractului de echipament cu Adidas

Azi, contractele de echipament ale jucătorilor de tenis sunt știri, unele chiar breaking news-uri globale. Primul jucător din istorie care a deschis drumul spre astfel de contracte a fost chiar Ilie Nastase, pe vremea când avea vârsta de astăzi a Simonei Halep. Cum a ajuns la ele, chiar acum, într-un nou episod pentru Observator al Legendelor realizat de Dan Negru.Ilie Năstase: Aveam 20 de ani, eram la Roland Garros. Înaintea noastră era si mai sărăcăcios turneul. Cei de dinainte jucau cu pantaloni lungi. Cu Lacoste m-am împrietenit cu două săptămâni înainte de a începe Roland Garros. Dl Lacoste avea obiceiul să vină să stea mai în față, acolo, în primul rând. I-a plăcut de mine și în vestiar când m-am dus, era acolo, mă căuta să joc cu echipamentul lui. Cu crocodilul. Am jucat un an sau doi cu crocodilul. După aceea am jucat cu Fred Perry, apoi mai târziu cu Adidas.Dan Negru: Cum ați ajuns la Adidas?Ilie Năstase: ”Stăteam la Bruxelles și un prieten de-al meu, care a fost jucător belgian, era managerul meu. Eram reprezentat de o companie foarte cunoscută în sport, Mark McCormack îl chema, și el era reprezentantul Europei. Și a spus că am putea avea șanse să mergem la Adidas. Am mers cu mașina, am găsit strada. Se numea Herzogenaurach orașul. Când am intrat acolo, în sediu, am spus bună ziua, vreau la domnul Dassler, la Adidas. Fata de acolo a spus, sunteți sigur? Aici e Puma? E fratele dânsului. Atunci, jucătorii nu aveau contract cu o singură firmă. Racheta era de un fel, teneșii de la altă companie, echipamentul de la altă companie. El a fost primul din industria sportivă care a spus că vrea să îl ia pe unul și să îl îmbrace de sus până jos, și chiloții să fie de la el. Și eu am fost primul jucător de tenis”.Legendele vor fi disponibile în fiecare luni pe Antena Play, https://antenaplay.ro/legendele-cu-dan-negru. De luni până vineri, momente ale interviului vor putea fi urmărite și în cadrul Observatorului de la ora 19.00.

Sursa: Observator