Ce sărbătorim de Izvorul Tămăduirii, pe 7 mai 2021. Semnificatia sărbătorii închinate Maicii Domnului

Ce sărbătorim de Izvorul Tămăduirii, pe 7 mai 2021. Semnificatia sărbătorii închinate Maicii Domnului

Inainte de a fi împărat, Leon cel mare a găsit într-o pădure un orb care i-a cerut apă. La îndemnul Maicii Domnului, Leon i-a dat orbului să bea apă dintr-un izvor, iar orbul s-a vindecat de orbirea sa.Pentru a mulțumi Maicii Domnului, când a ajuns împărat, Leon cel Mare a ridicat în apropierea izvorului o biserică unde s-au săvâșit apoi multe minuni. Aceasta Biserică, situata în vechiul cartier Vlaherne, se mai vede și astazi in Istanbul.Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii nu are o dată fixă, fiind prăznuită în vinerea din Săptămâna Luminată, adică vinerea care urmează după Paşte. În 2021, această sărbătoare pică pe 7 mai.În această zi, credincioșii merg la biserică pentru a lua Agheasmă Mică, apă sfinţită ce poate fi băută tot anul, spre deosebire de Agheasma Mare, de la Bobotează, care poate fi băută timp de numai 8 zile.Apa sfintita de Izvorul Tămăduirii este luată de credincioși pentru vindecarea de bolile sufletești si trupești. Istoria sărbătorii vine din timpul împăratului bizantin Leon I şi se referă la vindecarea unui orb de către Fecioara Maria. Tradiţia spune că împăratul Leon (457 – 474), pe când era tânăr, încă neîncoronat, se plimba printr-o grădină din apropierea vechii cetăţii bizantine. Acolo ar fi întâlnit un bătrân orb, cu care a vorbit despre Dumnezeu şi Învierea Fiului Său. După un timp, bătrânul l-ar fi rugat pe împărat să-i dea apă şi să-l ducă în cetate. Tânărul Leon a căutat în jur un izvor, dar nu a găsit. În momentul acela, însă, Maica Domnului i-a spus: „Nu este nevoie să te osteneşti, căci apa este aproape. Pătrunde, Leone, mai adânc în pădure şi, luând cu mâini apă tulbure, potoleşte cu ea setea orbului şi unge cu ea ochii lui cei întunecaţi”. Aşa a găsit viitorul împărat un izvor din care a dat să bea orbului şi l-a spălat pe faţă. Apa l-a vindecat imediat pe orb, iar Leon a exclamat: „Maica Domnului, eşti aici! Te-am găsit”, potrivit crestinortodox.ro.Tradiţia mai spune că împăratul a ridicat pe acel loc o biserică şi că Maica Domnului s-a arătat oamenilor vindecându-le suferinţele. Mai târziu, împăratul Justinian (526 – 575), suferind de o boală grea, a venit la acest izvor şi s-a vindecat. El a ridicat, drept mulţumire, o biserică, distrusă însă de turci în 1453. Rezistând tuturor vicisitudinilor, creştinescul izvor mai există şi astăzi la Constantinopol. Şi acum, mii de credincioşi vin la izvor pentru a primi ajutorul Maicii Domnului.În această zi, în unele zone ale ţării, adolescenţii fac legământul juvenil. Acest legământ se făcea, cu sau fără martori, în casă, în grădini sau în jurul unui copac înflorit. Tinerii treceau prin mai multe momente rituale prin care făceau jurământul respectiv: rostirea cu voce tare a jurământului, schimbul colacului sau al altor obiecte cu valoare simbolică, de obicei o oală sau o strachină din lut, însoţite întotdeauna de o lumânare aprinsă, îmbrăţişarea frăţească, ospătarea cu alimente rituale şi dansul.Persoanele legate se întâlneau anual sau, după căsătorie, la Rusalii. Dupa încheierea solemnă a legământului, copiii şi apoi oamenii maturi îşi spuneau până la moarte surată, vere, fârtate ori verişoară şi se comportau ca adevărate rude de sânge: se sfătuiau în cele mai intime şi grele probleme ivite în viaţă, îşi împărtăşeau tainele, nu se căsătoreau cu sora sau cu fratele suratei ori fârtatului, se ajutau şi se apărau reciproc, până la sacrificiul suprem.În trecut, de Izvorul Tămăduirii se curăţau şi se sfinţeau fântânile şi se găseau izvoare noi. Credinţa spune că fântânile sfinţite de Izvorul Tămăduirii nu vor seca în perioadele fără ploi.

Sursa: Observator