Florin Cîțu insistă cu vaccinarea pentru revenirea la normalitate: „Avem toate condițiile pentru o explozie a creșterii economice. Putem face și autostrăzi, și spitale”

Florin Cîțu insistă cu vaccinarea pentru revenirea la normalitate: „Avem toate condițiile pentru o explozie a creșterii economice. Putem face și autostrăzi, și spitale”

„Au început maratoane care vor fi în toate muncipiile din țară, pe toată vara. Foarte mulți români s-au vaccinat, dar e important ca cei vaccinați să își convingă rudele, prietenii, pe toată lumea, să se vaccineze. Este singura soluție ca să trecem la următoarea etapă, etapa post-pandemie în care ne concentrăm pe economie, pe lucrurile importante. Trebuie să revenim la perioada post-pandemie și numai prin vaccinare putem să ajungem mai repede. Lucrurile arată foarte bine în economie în acest moment, venitul crește, puterea de cumpărare crește. […] Avem toate condițiile pentru a avea în următorii patru ani o explozie a creșterii economice, un număr mai mare de locuri de munca, putem face și autostrăzi, și spitale, lucruri care nu s-au făcut în 30 de ani”, a declarat prim-ministrul.Întrebat, vineri, la un centru de vaccinare din Suceava, dacă există riscul ca până la finalul anului să mai purtăm masca sau să avem restricții în continuare, Cîțu a răspuns: „Ne-am gândit foarte atent la măsurile pe care le-am luat, pentru că noi știm foarte bine că e foarte ușor să elimini niște lucruri și foarte greu să le implici din nou”.Observator a transmis în direct declarațiile premierului:Autoritățile vor ca măsurile luate să rămână așa. „Masca în spațiul public vrem să nu mai trebuiască să o purtăm până la finalul anului, dar asta depinde foarte multe de rata de vaccinare”, a explicat premierul.Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat joi că prima etapă a relaxării măsurilor anti-COVID va avea loc pe 15 mai. În prima fază se va renunţa la masca de protecţie la exterior şi la restricţiile nocturne.Vineri se întrunesc CNSU și Comitetul interministerial pentru revenirea la normalitate de la 1 iunie, urmând să decidă relaxarea măsurilor şi calendarul concret pentru fiecare etapă.Prim-ministrul Cîțu a explicat și modalitatea prin care petrecerile private de nuntă și botez vor putea fi organizate fără limită de participanți dacă aceștia sunt vaccinați. Este responsabilitatea organizatorului să se asigure că toți participanții sunt vaccinați, a spus Florin Cîțu.”Este decizia organizatorului dacă vrea să primească mai mulți oameni acolo, noi nu o impunem”, a spus premierul Florin Cîțu. Practic, organizatorul va fi obligat să verifice dacă participanții și angajații sunt vaccinați prin verificarea certificatului de vaccinare.

Sursa: Observator