Guvernul dorește blocarea cartelelor SIM pentru locuitorii care refuză să se vaccineze, în regiunea Punjab din Pakistan

Guvernul dorește blocarea cartelelor SIM pentru locuitorii care refuză să se vaccineze, în regiunea Punjab din Pakistan

În această situație, în urma unei ședințe conduse de ministrul Sănătății, dr. Yasmin Rashid s-a discutat despre adoptarea unei măsurii prin care cartelele SIM să fie blocate, relatează ARY News, potrivit Hindustan Times. Această decizie vizează obligarea tuturor cetățenilor să se vaccineze într-un timp cât mai scurt.Dr. Rashid, ministrul din Punjab a declarat că a existat o „scădere considerabilă” a cazurilor Covid-19 din provincie datorită vaccinărilor în masă. Cu toate acestea, un raport întocmit de departamentul de sănătate din regiune arată că provincia încă nu a reușit să-și atingă obiectivul stabilit pentru vaccinare. Peste 300.000 de oameni care au fost vaccinați cu prima doză au refuzat să meargă pentru a doua doză.Un oficial al ministerului pakistanez a declarat că administrația identifică și clasifică persoanele care nu s-au prezentat pentru a doua doză de vaccin Covid-19 la termenele care au fost stabilite. „Există posibilitatea ca unii dintre ei să fi murit înainte de a primi a doua doză”, a declarat oficialul.El a menționat că o parte dintre persoanele vaccinate cu prima doză ar fi putut fi infectate ulterior cu coronavirus, acesta fiind motivul pentru care au sărit peste etapa a doua a vaccinării. Pe de altă parte, o mare categorie de persoane ar fi renunțat la ideea vaccinării cu a doua doză de ser după ce ar fi căzut pradă propagandei anti-vaccin.

Sursa: Observator