Joe Biden se întoarce acasă cu mâna goală, după întâlnirea cu Vladimir Putin. Liderul de la Kremlin, marele câștigător, consideră analiștii

Joe Biden se întoarce acasă cu mâna goală, după întâlnirea cu Vladimir Putin. Liderul de la Kremlin, marele câștigător, consideră analiștii

Întâlnirea, găzduită într-o vilă din secolul al 18-lea, pe malul lacului Geneva, a început cu un semnal pozitiv. Vladimir Putin, care, în trecut, i-a făcut pe regina Elisabeta a II-a şi pe Papă să îl aştepte, a sosit de această dată la timp. Au urmat apoi patru ore de negocieri încordate şi care s-au încheiat brusc în momentul în care cei doi preşedinţi au realizat că nu au ce să-şi mai spună, după cum singur Joe Biden a recunoscut. Cât despre concluzia finală – întâlnirea a fost una pozitivă, dar de la care nu au plecat prieteni. Vladimir Putin, preşedintele Rusiei: Cred că, în ansamblu, amândoi vorbim aceeaşi limbă. Dar asta nu înseamnă că ar trebui să privim în suflet, în ochi, şi să ne jurăm iubire şi prietenie eternă. Dincolo de asta, Joe Biden s-a întors cu mâna goală acasă, sunt de părere comentatorii. Vladimir Putin nu a fost convins de liderul american nici că încalcă drepturile omului, când îşi persecută opozanţii şi nici să îşi retragă trupele din Ucraina, aşa cum îşi propusese. L-a avertizat însă pe liderul rus că ţara sa va răspunde dacă hackerii ruşi vor continua să atace obiective americane, iar dacă opoznatul Alexei Navalnîi va muri în închisoare, concecinţele vor fi devastatoare pentru Rusia. Joe Biden, preşedintele SUA: Ultimul lucru pe care şi l-ar dori acum ar fi un nou Război Rece. Dar nu înseamnă că este dispus, citez, să lase garda jos. Este în continuare îngrijorat că, de fapt, încercăm să îl îndepărtăm de la putere. Tot comentatorii consideră că Putin este marele câştigător al întâlnirii, iar acest avantaj i l-a făcut cadou chiar de Joe Biden, atunci când s-a referit la Rusia ca la o mare putere, în timp ce predecesorii săi îi recunoşteau doar un statut de putere regională. Semn că întâlnirea a fost una încordată, Joe Biden şi-a pierdut cumpătul în timpul conferinţei de presă şi s-a răstit la o jurnalistă CNN, care încerca să afle dacă el crede cu tărie că Putin îşi va schimba comportamentul după înâlnire.Joe Biden, preşedintele SUA: Nu cred că îşi va schimba comportamentul, ce naiba, ai fost atentă? Când am spus că şi-l va schimba? Dacă nici asta nu înţelegi, nu ţi-ai ales corect meseria. La finalul reuniunii, fan al ochelarilor de soare de tip aviator, Biden i-a dăruit lui Putin o astfel de pereche personalizată şi o statuetă din cristal reprezentând un bizon, în valoare de aproximativ 3.300 de dolari şi va duce la Casa Albă, un set de scris a cărei carcasă a fost inscripţionată cu un model tradiţional, dăruit de liderul de la Kremlin.

Sursa: Observator