Diana şi-a dorit să se facă medic şi să ajute oamenii în suferinţă, dar a ajuns de partea cealaltă a baricadei. Acum ea este cea care are nevoie de ajutor

Diana şi-a dorit să se facă medic şi să ajute oamenii în suferinţă, dar a ajuns de partea cealaltă a baricadei. Acum ea este cea care are nevoie de ajutor

În toamna anului 2016, când era studentă în anul 3 la Facultatea de Medicină, Diana a fost diagnosticată cu sarcom de părţi moi la coapsa dreaptă şi metastaze pulmonare. A urmat un tratament dur, dar a luptat, iar cancerul a intrat în remisie.„În tot acest timp nu am renunţat la visul meu şi anul trecut am absolvit cu brio Facultatea de Medicină, devenind medic. Din păcate, nu am putut practica deoarece cancerul a recidivat, de data asta mult mai agresiv, acum am metastaze la sân, metastaz la creier care îmi pune în pericol viaţa si leucemie cronică”.Tânăra a făcut apel la oameni şi a reuşit să strângă banii necesari pentru a-şi putea continua tratamentul în Turcia. Iar acum a vrut să le mulţumească celor care au ajutat-o şi celor care o vor mai ajuta de acum înainte. „Bună dimineața, oameni buni și minunați!Cu ajutorul vostru și al bunului Dumnezeu, astăzi plec spre Turcia. Mă așteaptă o luptă grea cu boala, dar plec cu speranță și încredere că voi învinge.Am mai învins o dată! Cu voi alături totul va fi mai ușor. Am simțit bunătatea și iubirea voastră la fiecare bănuț donat, la fiecare distribuire și mai ales, la fiecare mesaj de încurajare. Nu am destule cuvinte să vă mulțumesc, voi mulțumi învingând această boală urâtă, întorcându-mă acasă să ajut și eu oamenii aflați în suferință, practicând profesia pentru care m-am pregătit.Dar am nevoie în continuare de voi, de donații, de susținere.Dumnezeu să vă binecuvânteze și să vă răsplătească! Diana va fi bine!”, este mesajul postat de de tânără pe pagina sa de Facebook.Ştirea realizată cu ajutorul informaţiilor oferite de reporterul Observator Andreea Filip.

Sursa: Observator