”A avut doi copii, iar al treilea a murit cu ea.” Tânăra gravidă, împușcată chiar în fața celor mici, urma să nască în doar cinci zile, în SUA

”A avut doi copii, iar al treilea a murit cu ea.” Tânăra gravidă, împușcată chiar în fața celor mici, urma să nască în doar cinci zile, în SUA

Shanice Young aducea cadouri de la petrecerea dată pentru viitorul copil în momentul în care un om a început să îi urmărească iubitul. Familia mamei decedate a declarat pentru PIX 11 că de fapt chiar fostul ei partener o urmărise și o aştepta în fața apartamentului ei, potrivit Daily Mail. Familia este răpusă de durere: ”Am ajutat-o ​​să-și pună cadourile în mașină și i-am spus: Ne vedem mâine”, a declarat tatăl ei, Thurman Young, în vârstă de 57 de ani. ”Avea să-și nască copilul peste cinci zile. Ea spusese: Copilul ăsta vine peste cinci zile, tati, pregătește-te! Am spus: Voi fi gata”.Young era inconștientă și nu răspundea când poliția a sosit la fața locului. Medicii nu au mai putut face nimic pentru ea şi a fost declarată moartă la spitalul Harlem. Familia femeii a declarat presei că fiicele ei, în vârstă de 15 și șase ani, au asistat la tragedie și au privit-o pe mama lor fiind bagată într-o ambulanță. ”Shanice a fost o victimă”, a spus sora ei, Metania. ”A avut doi copii, iar al treilea a murit cu ea. Inima mea nu pot….Sora mea a plecat cu adevărat”, a mai spus aceasta.Fratele lui Young, Teddy, a postat duminică seara pe pagina sa de Facebook fotografii de la petrecerea dată în cinstea viitorului copil. ”În seara asta a fost frumos, bebelușul poate veni acum. Te iubesc”, a scris el într-o postare, care a fost inundată de comentarii care aduceau condoleanțe. Familia caută acum dreptate pentru tânăra care a plecat mult prea devreme.

Sursa: Observator