Broadway și-a redeschis porțile la un an după ce și-a suspendat activitatea din cauza pandemiei. Vor fi primiți doar spectatorii vaccinați

Broadway și-a redeschis porțile la un an după ce și-a suspendat activitatea din cauza pandemiei. Vor fi primiți doar spectatorii vaccinați

Este un moment pe care fanii de musical-uri îl aşteptau de mai bine de 18 luni. Aplauzele au răsunat furtunos de la momentul la care luminile s-au stins în săli şi până la finalul reprezentanţilor, când actorii au primit ovaţii minute în şir. Un public entuziast şi emoţionat. La fel au fost însă şi actorii, regizorii şi toţi cei care au participat la punerea în scenă a spectacolelor. Lin-Manuel Miranda, regizor „Hamilton”: Bine aţi revenit la teatru! Vă mulţumesc că v-aţi vaccinat, că purtaţi mască şi susţineţi teatrul. „Hamilton”, „Chicago”, „Lion King” şi „Wicked” au fost cele patru show-uri care au deschis o nouă eră pentru Broadway. Stephen Schwartz, regizor Wicked: Este vorba de actori pe care îi vezi pe viu, e vorba de public şi interacţiunea dintre ei. Şi asta nu poate fi înlocuită de ecrane. Fanii au stat la cozi uriaşe ca să prindă bilete la spectacole favorite. Fiecare săptămână în care teatrele au fost închise în timpul pandemiei a provocat industriei de pe Broadway pierderi de aproape 35 de milioane de dolari. Alături de teatre, au fost redeschise restaurantele, barurile şi magazinele de suverniruri.

Sursa: Observator