Calvarul unui pacient ajuns la ATI, în Cluj: „Foarte uşor se moare de Covid. Discutau asistentele cu colegul de salon, după 20 de minute era în sacul de nailon” – VIDEO

Calvarul unui pacient ajuns la ATI, în Cluj: „Foarte uşor se moare de Covid. Discutau asistentele cu colegul de salon, după 20 de minute era în sacul de nailon” – VIDEO

Balla povesteşte că a fost nevoit să aştepte patru ore în Unitatea de Primiri Urgenţe până să i se găsească un loc la ATI. Nu a fost nevoie să fie trecut pe ventilaţie mecanică pentru că, spune el, a purtat mască tot timpul de când a început pandemia. Cel mai greu moment a fost acela când a văzut cât de repede şi de uşor se moare la Terapie Intensivă din cauza Covid: „Discutau asistentele cu colegul de pat 5-10 minute, iar după 20 de minute era mort, era în sacul de nailon”.Josef Balla spune că a stat o lună în spital, dar calvarul său nu s-a oprit o dată cu externarea. Pentru încă o lună a fost nevoit să folosească oxigen, acasă. Bărbatul recomandă tuturor să se vaccineze: el, soţia şi cele două fiice au făcut-o imediat ce vaccinul a fost disponibil în România: „În afară de vaccin, altă soluţie nu avem. Este singura şansă să scăpăm”.”O poveste tristă cu final fericit, dar multe poveşti au avut un sfârşit tragic. Vaccinarea rămâne cea mai la îndemână soluţie de protecţie împotriva COVID-19!”, este mesajul transmis de reprezentanţii Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19, prin intermediul platformei RO Vaccinare.

Sursa: Observator