Europa şi SUA, ameninţate de un val uriaş de migranţi: 216 milioane de oameni în următorii 30 de ani. Raport devastator al Băncii Mondiale

Europa şi SUA, ameninţate de un val uriaş de migranţi: 216 milioane de oameni în următorii 30 de ani. Raport devastator al Băncii Mondiale

„Schimbările climatice sunt un factor puternic care determină migraţia. Lipsa resurselor de apă şi de hrană, alături de creşterea nivelului mărilor vor forţa oamenii să plece din locurile lor natale”, se arată în raport. Raportul din 2018 estima că doar 143 de oameni vor migra până în 2050, în special din Asia de Sud, America Latină şi Africa sub-sahariană. Raportul de acum vine cu cifre mult mai mari, iar asta în condiţiile în care în studiu nu au fost luate în calcul ţările bogate din Europa, America de Nord sau Orientul Mijlociu.Luat pe fiecare regiune în parte, raportul estimează că până în 2050 vor migra 86 de milioane de oameni din Africa sub-sahariană, 49 de milioane din Estul Asiei şi Pacific, 40 de milioane din Asia de Sud, 19 milioane din Nordul Africii, 17 milioane din America Latină şi 5 milioane din ţări din Estul Europei şi Asia Centrală.Bancă Mondială vine şi cu o soluţie care ar putea reduce cifrele estimate ale migraţiei cu până la 80%. Totul, cu condiţia ca procesul să înceapă acum. „Dacă ţările încep să reducă gazele cu efect de seră, să reducă distanţă dintre ţările dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare, să refacă ecosistemele vitale şi să ajute oamenii să se integreze, migraţia produsă de încălzirea globală ar putea fi redusă cu până la 80%, adică până la 44 de milioane de oameni până în 2050”, a declarat Juergen Voegele, vicepreşedintele Băncii Mondiale pentru dezvoltare durabilă.

Sursa: Observator