Poliţia Română face angajări, în baza unor condiţii minime, cu diploma de BAC. Măsura a stârnit controverse

Poliţia Română face angajări, în baza unor condiţii minime, cu diploma de BAC. Măsura a stârnit controverse

Este vorba de nu mai puţin de 400 de locuri vacante de ajutoare de şef de post pe care mai marii din Poliţie vor să le ocupe prin încadrare directă din sursă externă. Asta înseamnă că un candidat nu mai are nevoie să facă Şcoala de Poliţie, ci trebuie doar să îndeplinească un set de condiţii minime, printre acestea să nu fi avut probleme cu legea, să fie absolvent de Bacalaureat, să nu aibă tatuaje în locuri vizibile, care să nu poată fi acoperite de haine şi să nu fi fost dat afară dintr-o funcţie publică în ultimii 7 ani din motive disciplinare. Dacă acest candidat îndeplineşte toate condiţiile, îşi poate depune până pe 24 septembrie, online, întreg dosarul pe site-ul inspectoratelor judeţene de Poliţie şi apoi începe procesul de selecţie. Va trece printr-o probă fizică; dacă ia proba fizică, va ajunge la o probă scrisă (test de tip grilă) şi, dacă totul merge bine, va ajunge în scurtă vreme ajutor de şef de post în mediul rural. Din cauza acestui proces de selecţie simplificat, au apărut şi controverse în Poliţie. Sindicatele spun că munca în posturile de Poliţie din mediul rural este una extrem de complexă, motiv pentru care există riscul ca un poliţist nepregătit, care nu cunoaşte legea şi procedurile, să ajungă să intervină la cazuri grave.

Sursa: Observator