Dacian Cioloş dă vina pe Cîţu şi primari pentru tragedia de la Constanţa: „Vlad Voiculescu şi Ghinea au mobilizat 50 de milioane de euro pentru investiţii de urgenţă, dar nu au fost ceruţi de autorităţile locale”

Dacian Cioloş dă vina pe Cîţu şi primari pentru tragedia de la Constanţa: „Vlad Voiculescu şi Ghinea au mobilizat 50 de milioane de euro pentru investiţii de urgenţă, dar nu au fost ceruţi de autorităţile locale”

Dacian Cioloş a arătat cu degetul spre autorităţile locale, în administrarea cărora se află spitalele, care nu au aplicat pentru a beneficia de fonduri pentru investiţii de urgenţă, deşi ministrul Sănătăţii Vlad Voiculescu şi Cristian Ghinea puseseră la dispoziţia lor un fond de 50 de milioane de euro pentru astfel de lucrări.

Dacian Cioloş a dat vina pe autorităţile locale şi pentru numirile făcute în funcţiile de manageri de spitale pe criterii politice.Alte Articole

Florin Cîțu a transmis de ce nu mai este valabil testul negativ, …

Dacian Cioloş: „Noi nu mai avem ce să negociem cu Florin …Fost ministru PNL: „Mor oamenii sub guvernarea noastră. …

”Dincolo de bani, aici este şi o problemă a asumării responsabilităţii politice. Eu nu aş mai vota primarul ăla care ştiu că omoară oameni pentru că nu numeşte manageri competenţi, ci îi pune pe criterii politice”, a spus europarlamentarul PLUS.

Potrivit lui Cioloş, în februarie, ministrul Ghinea, împreună cu ministrul Vlad Voiculescu, au mobilizat 50 de milioane de euro tocmai pentru investiţii pe termin scurt, pentru a repara şi corecta probleme care au fost identificate la mai multe spitale.

Dacian Cioloş a arătat că, ”dincolo de probleme sistemice, a fost şi problema indiferenţei”.

”În cazul de faţă, vina nu e pasată, pentru că banii au fost alocaţi pentru investiţii de urgenţă doar că nu au fost solicitaţi banii respectivi”, a arătat Cioloş, potrivit News.ro.

Întrebat dacă există vreo garanţie că astfel de tragedii nu se vor mai repeta, Dacian Cioloş a recunoscut că, de la nivel central, nu există o astfel de garanţie, pentru că primarii au dorit să controleze ”această parte de infrastructură, pentru a pune manageri şi pentru a gestiona banii din spitale”.

Dacian Cioloş, despre depolitizarea numirilor de manageri: „Ne-au spus colegii că nu o pot face, pentru că au congres în toamnă”

Dacian Cioloş a menţionat că în coaliţie, USR-PLUS a cerut încă din primăvară depolitizarea pentru directorii de direcţii deconcentrate, judeţene, directorii din ministere, şi s-a tot amânat această procedură. ”Ne-au spus colegii, domnule, nu o putem face acuma, pentru că noi avem congres în toamnă şi dacă ne apucăm să dăm afară oameni pe care i-am numit pe posturi, riscăm să avem o problemă la congres”.

Cioloş a comentat şi reacţia preşedintelui Klaus Iohannis, care a afirmat că ”statul a eşuat în misiunea sa fundamentală de a-şi proteja cetăţenii”. ”Nu astăzi a eşuat statul, aduceţi-vă aminte de cazul de la Caracal, cu acea fetiţă, deja de atunci vorbeam de incapacitatea statului să îşi îndeplinească rolul, pentru că e împânzită admnistraţia publică de oameni numiţi politic”, a afirmat el.

Citeşte şi: Fost ministru PNL: „Mor oamenii sub guvernarea noastră. Am intrat de ceva vreme la guvernare, nu avem nicio scuză”

Citește și…

Anunț cutremurător! Medicul Valeriu Gheorghiță, adevărul despre efectele adverse ale dozei a treia de vaccin:

Smiley a spus de ce nu se căsătorește cu Gina Pistol: Sunt neatent…

Sursa: RomaniaTV