Premierul Poloniei avertizează că UE ar putea declanşa Al Treilea Război Mondial şi acuză Bruxelles-ul că i-a pus ţării sale „pistolul la tâmplă”

Premierul Poloniei avertizează că UE ar putea declanşa Al Treilea Război Mondial şi acuză Bruxelles-ul că i-a pus ţării sale „pistolul la tâmplă”

Mateusz Morawiecki îndeamnă UE să revină asupra cererii depuse la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) de a amenda Polonia din cauza acestor reforme. „Ar fi cel mai înţelept lucru pe care l-ar putea face, pentru că atunci noi nu am discuta cu un pistol la tâmplă„, a spus acesta, într-un interviu pentru Financial Times. Întrebat dacă Polonia s-ar opune, ca represalii, prin veto unor proiecte UE importante, premierul Poloniei a răspuns: „Ce se va întâmpla dacă Comisia Europeană declanşează Al Treilea Război Mondial? Dacă o face, ne vom apăra drepturile cu toate armele de care dispunem„.

Polonia este angajată într-o confruntare dură cu UE pe tema unei serii de reforme judiciare controversate. Bruxellesul consideră că aceste reforme încalcă libertăţile democratice, însă Guvernul populist şi naţionalist polonez le apără şi apreciază că sunt necesare în vederea eradicării corupţiei în rândul judecătorilor.Alte Articole

Vestea tristă a dimineții. Din păcate, Alexandru Arșinel…

Documentul exploziv, care îl contrazice pe Anthony Fauci. SUA …Un bărbat a surprins tot internetul cu CV-ul lui. Cerearea omului …

Tribunalul Constituţional polonez a stabilit la începutul lui octombrie că anumite părţi ale dreptului european sunt incompatibile cu Constituţia poloneză, o hotărâre care alimentează temeri cu privire la faptul că Polonia ar putea ieşi din UE (Polexit).

Citeşte şi Scandal în Parlamentul European. Ursula von der Leyen acuză Polonia că pune în pericol bazele UE, premierul Morawiecki denunţă şantajul la care e supusă ţara sa

Fostul preşedinte al Consiliului European Donald Tusk, liderul celui mai mare partid de opoziţie din Polonia, a reacţionat sarcastic faţă de acest interviu şi a ironizat, într-un mesaj postat pe Twitter, perspectiva evocată de către Mateusz Morawiecki a unui ”al treilea război mondial provocat de conflictul dintre Polonia şi UE”.

Acest conflict a umbrit summitul liderilor europeni de la sfârşitul săptămânii, la Bruxelles. Mateusz Morawiecki a anunţat că Polonia este ”pregătită de dialog” şi că nu va acţiona ”la presunea şantajului” UE.

Citeşte şi Polonia, sancţionată de UE din cauza legilor justiţiei. Comisia Europeană a solicitat Curţii să aplice sancţiuni financiare Varşoviei

Mai mulţi lideri UE prezenţi la summit au insistat ca Bruxellesul să nu deblocheze fonduri destinate relansării economice post-Covid a Poloniei în valoare de 36 de miliarde de euro, atât timp cât nu este soluţionat acest conflict.

Citește și…

Dezvăluire incredibilă despre Anamaria Prodan. Ce avere avea, de fapt, când l-a cunoscut pe Laurențiu Reghecampf. Acuzată că minte chiar de fina ei

Anamaria Prodan dă cărțile pe față. Impresara, mesaj dur …

Sursa: RomaniaTV