Certificatul verde nu va fi obligatoriu pentru angajaţi. Legea a fost respinsă de Senat, dar votul decisiv se dă în Camera Deputaţilor

Certificatul verde nu va fi obligatoriu pentru angajaţi. Legea a fost respinsă de Senat, dar votul decisiv se dă în Camera Deputaţilor

UPDATE: După centralizarea voturilor telefonice, rezultatul este de 66 voturi pentru, 60 pentru şi o abţinere. Deoarece nu are o majoritate de două treimi, 69 de voturi, se consideră că este respins. Votul decisiv va fi dat de Camera Deputaţilor.

Ce prevede legea certificatului verde:Alte Articole

Vestea tristă a dimineții. Din păcate, Alexandru Arșinel…

Florin Cîţu: „Nu se poate reface USL. Domnul Ciucă are …Marcel Ciolacu: „NU susţinem un guvern minoritar, nu am …

trecerea a cel puţin 10 zile de la vaccinarea cu schema completă împotriva virusului SARS-CoV-2

trecerea prin boală şi încadrarea între a 15-a şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu acest virus

rezultatul negativ certificat al unui test RT-PCR (valabilitate 72 ore) sau antigen rapid (48 de ore)

UPDATE: 

Legea a fost adoptată cu 48 de voturi „pentru” şi 46 „împotrivă”, fără abţineri, din parlamentarii prezenţi în sală. Legea urmează să ajungă în procedură de urgenţă la Camera Deputaţilor, care este cameră decizională.

Aceasta introduce obligativitatea certificatului verde la locul de muncă, atât la stat, cât şi la privat, dacă sunt mai mult de 50 de angajaţi.

UPDATE: Protest la Parlamentul României, față de impunerea certificatului verde pentru angajați. Zeci de oameni au ieșit în stradă pentru a-și expune opinia. Aceștia spun că certificatul nu e constituțional și că faptul că prin astfel de obligativități se forțează vaccinarea se ridică mari semne de întrebare cu privire la intențiile decidenților.

UPDATE: Preşedintele Comisiei de sănătate din Senat, medicul infecţionist Adrian Streinu-Cercel a declarat, în plenul Senatului, că proiectul de lege care introduce obligativitatea certificatului de vaccinare la locul de muncă, atât la stat cât şi la privat, este greşit din punct de vedere conceptual şi ştiinţific, pentru că atât persoanele vaccinate cât şi cele nevaccinate pot să se infecteze cu noul coronavirus şi a arătat cei care au trecut prin boală, asimptomatic, nu pot beneficia de acest certificat, ceea ce constituie o discriminare. El a anunţat că PSD va vota împotriva proiectului.

Senatorul PSD Adrian Streinu Cercel a declarat că proiectul de lege este greşit conceptual, ştiinţific, pentru că atât persoanele vaccinate cât şi cele nevaccinate se pot infecta cu SARSCOV-2.

El a arătat că ceea ce trebuia făcut şi explicitat era să se vadă incidenţa în populaţie a trecerii prin boală.

”Noi avem un procent de circa 60% din populaţie care s-a infectat  cu SARSCOV-2, au făcut o infecţie asimptomatică, nu figurează nicăieri şi nici nu se pot înregistra pe platformă, prin determinarea anticorpilor din deget. Este un test extrem de simplu, care poate fi făcut de medicul de familie şi medicul ar fi putut să aibă posibilitatea să urce aceste persoane pe platformă, pentru a beneficia de certificat verde”, a spus Cercel.

”Noi suntem cei care generăm discriminare prin vaccinare. Şi aşa au fost nevaccinişti care au creat probleme. Păcat că nu ne gândim la oameni şi nu ne gândim la rezolvarea acestei probleme”, a mai spus senatorul PSD.

El a precizat că este de acord cu ceea ce spunea reprezentantul Guvernului, că mor 500 de persoane pe zi din cauza acestui virus, dar a ţinut să afirme că ”în vara aceasta nu s-a făcut niciun demers pentru a pregăti spitalele şi nicio achiziţie de medicamente pentru pacienţi”.

”Să nu ne mirăm că se întâmplă acest lucru. PSD va vota împotriva proiectului”, a mai spus Streinu Cercel.

Şi liderul grupului PSD, Lucian Romaşcanu a arătat că a existat un viciu de procedură în convocarea comisiilor din Senat care au dat raportul pe propunerea legislativă.

”Raportul este semnat de cineva, cu bară la preşedinte. Trebuie semnat de un preşedinte care a fost la şedinţă”, a arătat senatorul PSD, precizând că au existat amendamente care apar în raport dar nu au fost votate în comisii.

”Avem probabil căi de atac la adresa acestui abuz, o să analizăm dacă vom merge mai departe, legea este pe de o parte necesară, pe de altă parte abuzivă. Am vrut ca media să ştie că în instituţia care face legi, legea se încalcă”, a arătat Romaşcanu.

UPDATE: Liderul senatorilor AUR, Claudiu Târziu, a solicitat scoaterea proiectului de pe ordinea de zi sau retrimiterea la comisiile de specialitate, reclamând „modul nestatutar în care s-a desfăşurat şedinţa comisiilor de sănătate şi juridică pentru amendarea şi aprobarea acestuia”.

„Vă rog să fiţi de acord să supuneţi la vot scoaterea acestuia de pe ordinea de zi sau retrimiterea la comisii, să se facă în mod statutar, legal, cu dezbatere adevărată”, a spus senatorul. Propunerea a fost respinsă, iar AUR şi-a adus şi deputaţii în plenul Senatului.

Comisiile parlamentare reunite, juridică şi de sănătate, din Senat au dat marţi seară un raport de admitere cu amendamente, într-o şedinţă tensionată de intervenţiile parlamentarilor AUR.

Potrivit amendamentelor adoptate marţi seară în comisia juridică, în interesul protejării sănătăţii publice şi în scopul exclusiv al combaterii răspândirii epidemiei Covid-19, de la data intrării în vigoare a prezentei legi, în vederea desfăşurării activităţii, pe perioada stării de alertă, în cadrul tuturor unităţilor sanitare, publice şi private, în cadrul Ministerului Sănătăţii şi unităţilor aflate în subordine, sub autoritate şi în coordonare, în cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, în cadrul caselor de asigurări de sănătate, în cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi în cadrul unităţilor subordonate, în cadrul Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne şi în cadrul unităţilor subordonate, în cadrul unităţilor de asistenţă medicală profilactică şi curativă, în cadrul unităţilor şi structurilor medicale, în cadrul laboratoarelor de analize medicale, precum şi în cadrul centrelor  prevăzute de art. 30 din Legea 292/2011 a asistenţei sociale, personalul, precum şi persoanele fizice care activează ca furnizori de servicii medicale, inclusiv  de specialitate, de dispozitive medicale şi de medicamente, sunt obligate să prezinte certificat digital al UE privind COVID-19, în vederea atestării îndeplinirii uneia din următoarele condiţii:

a)vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete;

b)se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;

c) rezultat negativ certificat al unui test RT-PCR sau al unui test antigen rapid, pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat şi prezentat în condiţiile O.U.G. nr.68/2021 din 29 iunie 2021 privind adoptarea unor măsuri pentru punerea în aplicare a cadrului european pentru eliberarea, verificarea şi acceptarea certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID pentru a facilita libera circulaţie pe durata pandemiei de COVID-19.

Dispoziţiile se aplică şi autorităţilor, instituţiilor publice şi de interes public, de utilitate publică şi celorlalte unităţi publice, centrale şi locale, regiilor autonome, operatorilor economici care îşi desfăşoară activitatea în clădiri de birouri private cu mai mult de 50 de persoane simultan şi nu se aplică autorităţilor şi instituţiilor din cadrul autorităţii judecătoreşti.

Costurile privind activitatea de testare împotriva virusului SARS-CoV-2 sunt suportate de către personalul din cadrul unităţilor publice, se precizează în amendamentele admise, potrivit News.ro.

Pentru personalul din cadrul unităţilor publice şi private care face dovada unei afecţiuni care reprezintă contraindicaţie la vaccinare şi e stabilită de un medic de specialitate conform normelor medicale în vigoare, activitatea de testare se organizează, cu suportarea costurilor de către angajator.

Citeşte şi: Klaus Iohannis, o nouă vizită externă în plină criză politică VIDEO cu primirea din Egipt

Potrivit propunerii legislative, raporturile de serviciu, respectiv contractele in baza cărora îşi desfăşoară activitatea personalul din unităţile publice şi private, care nu prezintă certificatul digital al UE privind COVID-19 în vederea atestării îndeplinirii uneia din condiţiile prevăzute la art. 1 alin. (1), se suspendă de drept, fără plata drepturilor salariale, pe o perioadă de 30 de zile.

Suspendarea se constată prin dispoziţia scrisă a organului de conducere a unităţii emisă în condiţiile legii şi încetează la data la care personalul prezintă certificat digital al UE privind COVID-19.

În situaţia în care personalul din unităţile publice cumulează 30 de zile de suspendare, raportul de serviciu, respectiv contractul în baza căruia îşi desfăşoară activitatea încetează de drept. Încetarea se constată prin dispoziţia scrisă a organului de conducere a unităţii emisă în condiţiile legii.

De asemenea, suspendarea de drept nu operează sau, după caz, încetează în cazul persoanei vaccinate cu cel puţin o doză de vaccin.

În acest caz persoana vaccinată beneficiază de testarea gratuită la locul de muncă exclusiv până la încheierea la termen a schemei complete de vaccinare, având obligaţia încheierii schemei complete în termenul stabilit de normele medicale.

Dovada efectuării primei doze de vaccin se face cu adeverinţa de vaccinare.

Nerespectarea obligaţiilor care revin în sarcina persoanele juridice reprezintă contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 50.000 lei la 100.000 lei, mai prevede proiectul.

Citeşte şi: Nicuşor Dan spune când se va vaccina anti-Covid: „Imediat ce voi avea timp să-mi fac analizele”

Citește și…

Rușii cutremură Europa! Vor lovi tot continentul. E alertă totală.Nici România nu va scăpa. S-a dat semnalul

Anamaria Prodan dă cărțile pe față. Impresara, mesaj dur …

Sursa: RomaniaTV