Diana Teodoru se răzbună după anii de abuz și înfometare îndurați la lotul de gimnastică. Face cursuri de patiserie şi cofetărie în Belgia

Diana Teodoru se răzbună după anii de abuz și înfometare îndurați la lotul de gimnastică. Face cursuri de patiserie şi cofetărie în Belgia

Diana Andreea Teodoru și-a început cariera de gimnastă la vârsta la 4 ani, la SCM Bacău, iar de la 10 ani s-a antrenat la Oneşti, Deva şi Izvorani, iar înainte de-a împlini 16 ani, s-a retras.

Tânăra a povestit despre experiențele cumplite prin care a trecut în timpul cantonamentului la Izvorani.Alte Articole

Vestea tristă a dimineții. Din păcate, Alexandru Arșinel…

Anamaria Prodan demonstrează că își trăiește viața la …Liviu Vârciu, probleme de sănătate din cauza efectelor secundare …

”La început, totul a fost bine şi frumos, dar apoi, după câteva luni, s-a dezlănţuit iadul. Unii oameni din sală au început să mă numească vacă grasă, deşi aveam doar 29 de kilograme la 12 ani, adăugând că nu sunt în stare să fac ceva şi că sunt un nimeni, spunându-i mamei că ar trebui să fie recunoscătoare că nu mă bat”, spunea Diana Andreea Teodoru anul trecut, alăturându-se şirului de foste sportive ale căror poveşti şochează.

Presiunea de la antrenamente devenea de nesuportat în momentul în care gimnasta era abuzată verbal de către antrenori.

”Aveam doar 12-13 ani, aşa că atunci când antrenorii ajung să te numească în mod repetat «putoare infectă» dacă nu-ţi ieşea ceva la repetiţii, e ca şi cum îţi cade cerul în cap. Sincer, uneori aş fi preferat să mă bată decât să mă trateze cu astfel de cuvinte dure. Şi mai primeam ameninţări. «Dacă vrei să faci şcoală, fato, du-te acasă!». La lot, nimeni nu te încurajează să te ocupi şi de şcoală, ceea ce mi se pare nefiresc. Pe afară, altele termină facultăţi şi tot ies campioane, adică se poate”, a spus Diana Teodoru.

Citește și: Larisa Iordache, retrasă din concursul individual-compus, de la Europenele de gimnastică. Sportiva a ajuns la spital, din cauza problemelor de sănătate

Despre dieta gimnastelor s-a tot vorbit şi e de înţeles de ce dulciurile trebuiau evitate, dar Diana Teodoru vorbeşte deja despre un meniu extrem de restrictiv: ”Am mâncat atâta salată verde chioară, de nici n-am mai vrut s-o văd ani de zile după ce m-am lăsat. De multe ori, nu avea nici oţet, nici sare, doar foile goale. Nu mai spun peste câte mese de seară am sărit ca să nu cumva să ratez testul de greutate de a doua zi dimineaţă. Când am ieşit din activitate, aveam 1,43 metri şi 34 de kilograme. Apoi, în mai puţin de un an m-am îngrăşat brusc 20 de kilograme! Acum am 48 kilograme, dar mă lupt să ajung la 45”.

Diana Teodoru: „Mi s-a inoculat ideea că sunt o incapabilă”

În 2014, familia ei s-a stabilit în Belgia, în oraşul Herentals, unde sportiva nu a reluat gimnastica, dar a abordat tumblingul, o disciplină nouă, care presupune executarea a opt elemente de gimnastică pe un culoar de 25 de metri lungime.

„Am făcut o vreme, dar m-am oprit, pentru că aveam o problemă cu spatele, dar şi din pricina şcolii – stăteam câte 7-8 ore la şcoală, ca să recuperez, pentru că la Izvorani nu făceam cursuri cum trebuie, iar eu am fost mereu ambiţioasă”, povestea ea, în 2017.

După 7 ani petrecuţi în Belgia, Diana Andreea Teodoru şi-a descoperit o nouă pasiune, patiseria şi ciocolateria, şi doreşte să-şi deschidă propriul business în domeniu.

Citește și: Ce job are acum Ana Porgras, după ce a renunţat gimnastică: „O fac de plăcere”

”Faptul că ani de zile mi s-a inoculat în gimnastică ideea că nu pot, că sunt «o vacă» şi o incapabilă mi-a rămas întipărit ca o amprentă pe ADN. M-a făcut să nu am încredere în mine, să stau să mă gândesc îndelung la orice pas şi orice decizie, chiar şi atunci când cei din jurul meu mă încurajează şi-mi spun că voi face o treabă bună”, mărturiseşte fosta sportivă, care a făcut multă practică în domeniul brutăriei, patiseriei şi ciocolateriei. „După anul şase mă pot angaja, dar vreau să continuu şi să mă specializez în ciocolaterie, domeniu foarte la modă în Belgia”, mai spune fosta gimnastă.

Citește și…

Ce au dorit să facă Carmen și Klaus Iohannis odată ajunși la piramidele din Egipt! Mulți s-au arătat deranjați de pretențiile lor:

Anamaria Prodan dă cărțile pe față. Impresara, mesaj dur …

Sursa: RomaniaTV