Doliu în Formula 1. Inginerul care a colaborat cu Michael Schumacher în vârful carierei acestuia a murit la doar 50 de ani

Doliu în Formula 1. Inginerul care a colaborat cu Michael Schumacher în vârful carierei acestuia a murit la doar 50 de ani

Tragedia s-a produs în Marea Britanie, la data de 31 octombrie, şi a fost anunţată marţi de una dintre echipele din Formula 1 cu care a colaborat, Williams Racing.

”Suntem profund îndurerați de dispariția fostei noastre colege și șefă în aerodinamică, Antonia Terzi. Gândurile noastre se îndreaptă către prietenii și familia Antoniei în aceste clipe grele”, au transmis cei de la Williams Racing.Alte Articole

Vestea tristă a dimineții. Din păcate, Alexandru Arșinel…

Adrian Mititelu jr, interzis un an pe stadioane. Prima reacție: …Andrei Lobonţ a semnat primul său contract de profesionist …

Între 1999 și 2002, Antonia Terzi a fost ”creierul” echipei Ferrari. În 2000, aceasta a dezvoltat monopostul F1-2000, cu care Michael Schumacher a cucerit al treilea titlu de campion mondial din carieră și primul cu Ferrari, potrivit Stirileprotv.

Un an mai târziu, grație monopostului F2001, dezvoltat tot cu aportul italiencei, marele pilot german a triumfat din nou în Formula 1.

Între 2002 și 2004, Antonia Terzi a lucrat la Williams, apoi s-a retras definitiv din Formula 1. Italianca a rămas în istoria Formulei 1 drept prima femeie care a ocupat o poziție importantă în cadrul unei echipe.

Citeşte şi: David Popovici, gafă colosală la Europene! A crezut că a terminat cursa când mai erau două lungimi de bazin!

Citește și…

Tatăl vitreg al fetiței ucise și incendiate în Arad, detalii terifiante. A recunoscut că i-a dus trupul pe câmp într-o valiză. Informatii cu impact emotional despre ultimele momente din viata ale micutei

Anamaria Prodan dă cărțile pe față. Impresara, mesaj dur …

Sursa: RomaniaTV