Medicii recomandă vaccinarea gravidelor: Este o procedură care salvează vieţi şi care contribuie la naşterea unui copil sănătos

Medicii recomandă vaccinarea gravidelor: Este o procedură care salvează vieţi şi care contribuie la naşterea unui copil sănătos

Societatea de Obstetrica și Ginecologie din România (SOGR) recomandă vaccinarea gravidelor!

„Vaccinarea este o procedură care salvează vieți, care ne ferește de forme grave și care contribuie la nașterea unui copil sănătos! Femeile se pot vaccina dinainte de a fi gravide, în timpul sarcinii, încă din primul trimestru al sarcinii, dar și în lăuzie. Infecția sarcinii este mai periculoasă, ca manifestare, decât în afara acesteia”, a declarat prof. univ. dr. Daniel Mureșan, președintele SOGR.Alte Articole

Vestea tristă a dimineții. Din păcate, Alexandru Arșinel…

Valeriu Gheorghiță, supărat pe autorități pe tema certificatului …Haosul din sistemul medical, descris de fostul secretar Horaţiu …

Vaccinarea împotriva COVID-19 în sarcină sau în timpul alăptării este recomandată ca singura intervenție eficientă care reduce riscurile îmbolnăvirii și pe cele asociate trecerii prin boală (complicații pentru mamă și copil, risc de naștere prematură, de admisie în terapie intensivă, risc de deces).

Femeile gravide ar trebui să se vaccineze imediat și să nu aștepte până după naștere. Grupul de RoVaccinare subliniază că serul anti-Covid nu afectează fertilitatea femeilor așa cum a fost vehiculat de persoane neavizate.

Toate datele acumulate în ultimele 19 luni confirmă fără dubiu că:

1. Boala Covid-19 la gravide creşte riscul de naștere prematură, dezlipire de placentă, moartea fătului în uter, spitalizare în ATI și deces al mamei.

2. Vaccinarea scade riscul de infecție cu virusul SARS CoV-2 de peste 5 ori

3. Vaccinarea scade riscul boală Covid-19 severă și de a ajunge la spital e 10 ori

4. Vaccinarea scade riscul de deces al gravidelor infectate SARS CoV-2 de 11 ori

5. Vaccinarea gravidei protejează nou-născutul. Anticorpii dezvoltați de mamă după vaccinare ajung și la făt atât prin placentă, înainte de naștere, cât și prin laptele matern, după naștere.

6. Vaccinul este sigur pentru gravidă și făt.

7. Vaccinarea nu afectează în nici un fel fertilitatea feminină sau masculină, nici prezentă şi nici viitoare. Boala COVID, în schimb, poate afecta grav fertilitatea.

„Nu amânați vaccinarea până după naștere! Ar putea fi prea târziu. Nu vă riscați viața și viața copilului pe care îl așteptați. Cu un singur gest simplu, sigur și la îndemână, puteți să vă protejați, împreună cu bebelușul”, au transmis reprezentanţii campaniei de vaccinare.

Citește și…

Tatăl vitreg al fetiței ucise și incendiate în Arad, detalii terifiante. A recunoscut că i-a dus trupul pe câmp într-o valiză. Informatii cu impact emotional despre ultimele momente din viata ale micutei

Anamaria Prodan dă cărțile pe față. Impresara, mesaj dur …

Sursa: RomaniaTV